Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Medicii turdeni ne asigură că starea fetiţei care a îngheţat o noapte întreagă afară, lângă cadavrul mamei sale, este bună. Micuţa de numai doi ani a fost transportată aseară de urgenţă de cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Turda unde i s-a acordat primul ajutor. Cadrele medicale de aici au constatat că în urma expunerii îndelungate la frig, fetiţa era deshidratată şi înfometată.

Pentru că au considerat că asupra ei a avut loc o agresiune a factorilor fizici de mediu, respectiv temperaturi scăzute şi umezeală, fetiţa a fost internată la secţia de Chirurgie pediatrică unde este monitorizată. În prezent fetiţa este conştientă şi comunicativă şi nu prezintă simptome a unor traume psihice, probabil şi vârsta foarte fragedă find un atu pentru ea în încercarea prin care a trecut. Ea va rămâne internată cel puţin până luni, alături de bunica sa.