18
Sam, Noi
50 New Articles

Administrație
Typography

Serviciul Public Județean „Salvamont-Salvaspeo” Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean, a participat la sfârșitul săptămânii trecute la un exercițiu de salvare cu elicopterul, eveniment organizat în localitatea Arieșeni în colaborare cu structura județeană Salvamont din Alba și Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.

Salvamont Cluj a fost reprezentat la această acțiune de perfecționare profesională de salvatori montani angajați și voluntari, misiunea acestora în cadrul exercițiului fiind aceea de preluare a unei persoane accidentate de la un punct fix, dintr-un areal foarte greu accesibil, și ridicarea ei cu troliu în elicopter utilizând tehnica specifică salvărilor aero. 

Având în vedere faptul că Salvamont Cluj gestionează și organizează toate acțiunile de salvare, patrulare și prevenire a accidentelor din zonele montane ale județului, precum și cele din mediul subacvatic și subteran-speologic, participarea la astfel de sesiuni de instruire reprezintă o garanție a faptul că, într-o situație reală similară, potențialele victimele au o șansă în plus la viață”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Serviciul Public Județean „Salvamont-Salvaspeo” Cluj își perfecționează în permanență membrii, cei peste 40 de salvatori montani angajați și voluntari participând anual la o multitudine de stagii de pregătire specializate, compuse atât din cursuri teoretice cât, mai ales, din exerciții practice, complexe, combinate cu schimburi de experiență alături de alte instituții și structuri cu rol în salvarea de vieți omenești.

 

   Biroul de presă

   12 septembrie 2017

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh