22
Sam, Sep
48 New Articles

Administrație
Typography

 Consiliul Județean Cluj aduce în atenția participanților la trafic care tranzitează drumul județean 107P Gilău (DN1) – Someşu Rece – Mărişel – Fântânele (DN1R) faptul că, recent,  s-au înregistrat mai multe sesizări vizând căderi de pietre de pe versanți, motiv pentru care aceștia sunt rugați să manifeste atenție și prudență sporită în conducerea autovehiculelor.

            Astfel, începând cu după-amiaza zilei de joi, 12 aprilie a.c. și până în cursul nopții, în urma unor sesizări venite din partea persoanelor fizice dar și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj, o echipă de intervenții din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din Consiliul Județean Cluj a intervenit pe DJ 107P, în zona localităților Gilău - Someșul Cald - Lacul de acumulare Tarnița, pentru a înlătura pietrele căzute de pe versanți pe carosabil.

            „Îi asigurăm pe participanții la trafic că vom interveni cu promptitudine, de fiecare dată, pentru a reduce la minim și a înlătura efectele unor astfel de fenomene naturale ce pot pune în pericol circulația pe drumurile județene, în special în zona de munte”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            Menționăm în acest context faptul că drumul județean 107P nu a fost niciun moment închis sau blocat traficului rutier, căderile de pietre fiind localizate punctual, pe o suprafață redusă a carosabilului, astfel încât circulația s-a desfășurat în condiții normale. De altfel, desprinderile de pietre și bolovani de pe pereții abrupți de stâncă sunt fenomene naturale obișnuite în această zonă, acestea realizând-se anual, de obicei primăvara, odată cu producerea dezghețului și creșterea temperaturii atmosferice.

 

 

Biroul de presă

13 aprilie 2018

 

 

Consiliul Judeţean Cluj

Direcția Adminstrație și Relații Publice

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh