29
Lun, Apr
1 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cursul zilei de 27 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat o acțiune în scopul verificării legalității efectuării transportului de persoane.politia rutiera

 

Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au derulat activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță în ceea ce privește transportul rutier de persoane, în cadrul unei acțiuni inițiate la nivel național de Poliția Română.

 

Cu ocazia activităților, a fost verificată legalitatea efectuării acestui tip de transport, precum și respectarea măsurilor de protecție sanitară în timpul efectuării de curse regulate sau speciale de transport public de persoane, însă fără a fi neglijate și alte categorii de participanți la trafic.

 

Obiectivul principal al acțiunii a constat în prevenirea abaterilor referitoare la numărul persoanelor din mijloacele de transport în comun, respectarea prevederilor legale pentru siguranța pasagerilor, dar și respectarea normelor de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu virusul SARS CoV-2, având în vedere că problematica în această privință este încă actuală și este reglementată de cadrul legal specific prin obligativitatea purtării măștii în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora, alături de spațiile publice închise, spațiile comerciale și în spațiile aglomerate de orice fel.

 

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 291 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În acest context, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 19 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

 

De asemenea, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție sanitară prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

Exemplu:

 

Cu ocazia activităților desfășurate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, în intervalul orar 17.00 – 18.00, au fost verificate 12 mijloace destinate transportului public de persoane, 5 dintre aceste mijloace efectuând transport interjudețean de persoane.

 

Totodată, în jurul orei 17.20, un conducător auto a fost depistat în timp ce se deplasa pe strada Sfântul Ioan din municipiu cu o viteză de 101 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 1305 lei, totodată fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh