27
Sam, Apr
1 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Atacul Ucrainei de către Rusia este un act condamnabil și de neînțeles pentru actualele timpuri dominate de pace și democrație. În acest context, sunt încrezătoare că România nu va avea de suferit în sens direct, o eventuală escaladare a conflictului care să afecteze țara noastră fiind exclusă.

România este stat membru NATO și Partener Strategic al Statelor Unite ale Americii. Din această perspectivă, avem garanții de securitate indiscutabile, care ne conferă liniște și siguranță pe termen mediu și lung.

Pe de altă parte însă, Guvernul are o misiune dificilă în acest moment, respectiv de a atenua consecințele economice și sociale dificile care se prefigureacă, atât pentru oameni, cât și pentru agenții economici.

Sunt convinsă însă că Executivul de la București va adopta o strategie coerentă de combatere a efectelor nefaste ce vor exista în perioada imediat următoare, îndeosebi printr-o strategie economică extrem de bine pusă la punct, prin care atât populația, cât și firmele românești, să fie protejate și susținute.

Nu în ultimul rând, cred că autoritățile române vor lua cele mai optime măsuri pentru a proteja etnicii români din Ucraina, din Bucovina de Nord și Transcarpatia, care, cu siguranță, vor dori să ajungă în țară în timpul acestei invazii militare rusești. 

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh