27
Sam, Apr
1 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Guvernul condus de primul ministru liberal Nicolae Ciucă va dinamiza în acest an programele destinate încurajării românilor de a-și produce energie electrică din surse regenerabile în regim individual.

Ultimul program guvernamental lansat în acest sens prevede o finanțare în valoare de trei miliarde lei,  grație căreia peste 150.000 de gospodării vor putea dispune de panouri fotovoltaice, până la sfârșitul anului. Pentru realizarea acestui deziderat, Executivul a schematizat procedurile administrative prin care beneficiarii pot accesa fondurile alocate, astfel încât un număr cât mai mare de români să devină cât mai rapid prosumatori, respectiv producători de energie electrică regenerabilă, și, în același timp, România să își dinamizeze producția națională.

Țara noastră are peste trei milioane de case întabulate, locuinţe unifamiliale, care, cel puțin teoretic, au nevoie de sisteme fotovoltaice pentru a deveni independente sau semi-independente din punct de vedere al producerii energiei electrice. 

Anul trecut, au fost aprobate de către instituțiile guvernamentale cu atribuții în acest domeniu peste 40.000 de cereri de finanţare, fapt ce denotă interesul enorm pentru investițiile în energie regenerabilă. Pentru a veni în sprijinul nevoilor exprimate de români, era necesar să se suplimenteze bugetul alocat, astfel încât un număr cât mai mare de cereri ale doritorilor să fie soluționate.

În aceste condiții, statul sprijină cetăţenii în demersul de instalare a acestor sisteme de producere a energiei electrice, prin continuarea programului. În prezent, este în plină derulare conturarea unui buget adecvat, pentru ca Administraţia Fondului pentru Mediu să dispună de bugetarea instalării de panouri fotovoltaice pentru prosumatorii individuali, cu o sumă de cel puţin patru ori mai mare decât anul trecut. În aceste condiții, cu cele trei miliarde lei prevăzute pentru panourile fotovoltaice, vor putea fi finanțate în anul în curs peste 150.000 de proiecte, faţă de cele 40.000  aprobate anul trecut.

Elementul de noutate pentru acest an este posibilitatea finanţării capacităţilor de stocare, ceea ce va conduce la susținerea independenţei energetice la nivel de gospodărie, prin promovarea capacității de a stoca energia produsă în timpul zilei şi de a nu mai fi nevoie de fiecare dată de livrarea acesteia în sistemul energetic național. Acest demers va fi realizabil prin intermediul finanțărilor din fondurile europene, dar și prin reducerea limitărilor legate de capacităţile de producţie şi de instalare a sistemelor fotovoltaice, existente în prezent.

       Sunt încrezătoare că programul de instalare a panourilor fotovoltaice în gospodăriile individuale ale românilor va avea succes în acest an, mai ales că s-au purtat discuții și cu reprezentanții unităţilor administrativ-teritoriale din țară, în scopul reducerii birocrației în implementarea programului, astfel încât numărul beneficiarilor să fie cel puțin cel estimat de Guvern.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh