24
Mie, Apr
6 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La 24 ianuarie 1859, după veacuri de dezbinări între neamuri, râul Milcov a fost „secat” prin voința poporului, prin munca clasei politice și prin alegerea domnitorului, Alexandru Ioan Cuza, atât pe tronul afis, cuza voda, hai sa dam mana cu manaMoldovei, cât și pe cel al Țării Românești.

A fost primul pas înspre înfăptuirea idealului milenar, cel al unirii tuturor românilor, sub un singur sceptru și într-o singură țară.

În amintirea acelor momente de amplă însemnătate națională, administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii vă invită să luați parte la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române.

                Manifestările programate pentru ziua de joi, 24 ianuarie 2019, vor debuta la ora 17:00, cu un spectacol folcloric găzduit de Palatul Cultural „Ionel Floașiu” din Municipiul nostru.

                În cadrul evenimentului, pe scena Sălii de Spectacole „Mircea Mihășan” vor evolua ansamblurile folclorice „Ardeleana” și „Mugurelul”, grupuri de copii de la instituțiile școlare din municipiu, dar și interpreta de muzică populară, Oana Lianu.

                De la ora 18:00, pe platoul din Piața Tricolorului, va avea loc Hora Unirii, în acompaniamentul muzical al Fanfarei Promenada.

                „Poporul român și-a riscat însăși existența sa prin actul de curaj nebunesc din 1859, dar în pofida obstacolelor, a ieșit victorios, punând bazele unui stat unitar pe structura căruia s-a înfăptuit Marea Unire din 1918. Să rememorăm acele trăiri de entuziasm și mândrie națională, prinzându-ne în Hora Unirii. Vă aștept pe toți, joi 24 ianuarie, de la ora 17:00, la evenimentul dedicat Unirii Principatelor Române”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

 

Direcția Relații cu Comunitatea

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh