29
Lun, Apr
1 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 I-am identificat pe cei care au făcut „spume” în Parcul din Sâncrai
?În această săptămână, patru adolescenți din Câmpia Turzii au vărsat 7
flacoane cu detergent și șampon în fântâna arteziană din Cartierul
Sâncrai. Apoi, dând dovadă de o aroganță maximă, au lăsat flacoanele
goale pe coșul de gunoi de lângă parc.
Pe baza înregistrărilor video de la fața locului, i-am identificat pe
cei 4:
✅C. D.
✅B. A. R.
✅M. T. C.
✅N. A.
Pentru isprava lor teribilistă, dar lipsită de bun simț și grijă față de
mediul înconjurător, cei 4 s-au ales cu câte o sancțiune
contravențională, în valoare de 2000 de lei, fiecare❗
?De multe ori, anturajul sau dorința de a ieși în evidență îi determină,
în special pe adolescenți, să facă fapte pe care, ulterior, le-ar putea
regreta sau care le-ar putea aduce cercetări sau condamnări penale.
?‍?‍?‍?Pentru a evita acest lucru, părinții ar trebui să se preocupe mai
mult de copii, iar prin „a ne preocupa” nu ne referim la ultimul model
de smartphone, ci la o educație bazată pe încredere și respect reciproc.
Instalați-vă aplicații de telefon pentru controlul parental, faceți tot
posibilul să cunoașteți anturajul copiilor voștri, nu îi lăsați în grija
străinilor și discutați în mod permanent cu ei. Să prevenim, pentru a nu
avea ce combate!
Direcția Relații cu Comunitatea

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh