25
Joi, Apr
3 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
În urmă cu un an, tronsonul 3 al străzii Nicolae Titulescu din Municipiul Câmpia Turzii era, practic, un câmp cu drumuri de pământ.
??Ei bine, prin prisma investițiilor întreprinse de Primăria Municipiului Câmpia Turzii și a lucrărilor desfășurate de Domeniul Public Câmpia Turzii SA, astăzi a fost turnat primul strat de asfalt de legătură (binder) pe acest tronson de stradă. Urmează ridicarea la cota stratuluindebuzura a gurilor de canal și apoi turnarea stratului de uzură.
?În anii trecuți, administrația publică locală a oferit peste 90 de locuri de case tinerilor care au dorit să-și construiască o locuință în această zonă. Aceștia au demarat construcțiile, le-au și terminat și așteptau, în mod firesc, ca și strada lor să devină una fiabilă, pe care să se poată circula, să se plimbe mămicile cu un cărucior.
✔️În cursul anului trecut, pe acest tronson de stradă au fost realizate:
➡️stratul de fundație al carosabilului;
➡️bordurarea trotuarelor;
➡️turnarea trotuarelor;
?️Astăzi, în Săptămâna Mare, echipele de la Domeniul Public Câmpia Turzii SA au turnat stratul de binder, urmând ca. după sărbătorile de Paște să fie asfaltate și celelalte două tronsoane ale străzii.
?În această dimineață, domnul viceprimar, Sabin Ghemeș, a realizat o analiză statistică. Conform acesteia, în ultimii 5 ani, am turnat cu 70% mai mult asfalt, în Municipiul Câmpia Turzii, decât se turnase de la revoluție încoace. Pe tronsonul 3 al străzii Nicolae Titulescu s-au turnat astăzi 200 de tone de asfalt, care va transforma strada într-una pe care poți circula cu orice vehicul, fără teama de a te împotmoli. Este, practic, o normalitate, dar una care n-ar fi fost posibilă fără un efort susținut al băieților de la Domeniul Public, care au lucrat peste program, pentru a termina de asfaltat acest tronson. Le mulțumesc acestor oameni harnici și serioși, în frunte cu domnul Teofil Rusu, pentru determinarea cu care muncesc în beneficiul cetățenilor!
 
Dorin Lojigan,
primar Câmpia Turzii
 
 
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh