29
Vi, Mar
19 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Programul MOL de promovare a talentelor continuă, ajungând anul acesta la cea de-a 17-a ediție;

Tinerii sportivi și artiști pot depune proiecte timp de o lună, până în data de 23 iunie inclusiv, fondul total de sponsorizare fiind de 560.000 de lei;

În decursul celor 16 ediții anterioare au fost acordate finanțări în valoare totală de 5.467.000 lei pentru 3.000 de tineri și 2.400 de proiecte.

 

23 mai 2022, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate lansează cea de-a 17-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, adresat tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte buneOrganizat pe bază de concurs de proiecte, Programul oferă sprijin financiar pentru achiziționarea de materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri, festivaluri, cantonamente.

 

„Suntem onorați de faptul că foarte mulți tineri sportivi și artiști, împreună cu antrenorii și profesorii lor, iau în considerare Programul MOL talente, iar această recunoaștere înseamnă foarte mult pentru noi. Pentru MOL, susținerea performanței tinerilor talentați cu rezultate deosebite rămâne o preocupare prioritară și constantă, reafirmând încă odată angajamentul nostru pentru programe de responsabilitate socială care să aducă o schimbare în bine,” a declarat Camelia ENE, Country Chairman & CEO MOL România.

 

Evenimentul de lansare a ediției de anul acesta a Programului, organizat la Turnul Croitorilor din Cluj, s-a bucurat de prezența profesorului universitar dr. Dorel Găină, care a deschis expoziția tânărului pictor Andrei Pennazio, beneficiar al Programului MOL de promovare a talentelor în ultimii patru ani. Elevul în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Octav Băncilă” din Iași, a avut expoziții personale, cât și împreună cu alți artiști, atât în țară, cât și în străinătate, cea mai recentă fiind găzduită la Florența, în luna aprilie. De asemenea, evenimentul s-a bucurat și de prezența tinerilor artiști Kiss Janka, vioară, Tudor Torge, chitară clasică și Vizsnyai Botond, canto, beneficiari ai Programului, care au încântat audiența prin momente muzicale emoționante.

 

Tinerii sportivi și artiști cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani pot depune proiectele online până la data de 23 iunie 2022 pe site-ul Fundației Pentru Comunitate. Pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât și propuneri realizate de echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2022 este de 560.000 lei. Tinerii de peste 18 ani sunt și ei invitați să se înscrie, existând o categorie specială, dedicată celor care au obținut finanțare în anii anteriori și au trecut de vârsta majoratului.

 

„Foarte mulți tineri realizează că rezultatele trebuie promovate și performanța trebuie susținută. Îi încurajăm pe cei care doresc să se înscrie la ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor să cuprindă în proiectul propriu toate realizările din ultimii doi ani și să explice foarte clar scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, inclusiv finanțarea de care au nevoie și pe care o solicită. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere. De asemenea, pot comunica și în grupul de Facebook al Programului, înființat tocmai cu acest scop. Recomandăm tinerilor să înceapă din timp procedura de înscriere, care este extrem de accesibilă,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

Pe parcursul celor 16 ediții ale Programului au fost susținuți 3.061 de tineri și 2.409 de proiecte din toată țara, cu o finanțare totală alocată în valoare de 5.467.000 lei.

 

Despre Program

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secțiunea „Artă”.

Din finanțarea totală a ediției a 17-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până la data de 23 iunie 2022, iar detaliile programului pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro

 

***

 

 

 

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 245 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de peste 260 de angajați proprii.

MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E, care vizează instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și nu numai, printr-o platformă extinsă de programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului.

 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central la Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare şi producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în nouă țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2000 de stații de servicii în nouă țări din Europa Centrală şi de Sud-Est.

 

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh