30
Ma, Apr
2 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda şi Asociația „Împreună Pentru Voi” Turda organizează în perioada 27 Februarie-1 Martie 2024 a patra ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA.

Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor voastre pentru tot ceea ce fac pentru voi. Indiferent dacă mulțumirile voastre sunt prin gesturi sau vorbe, avem certitudinea că sunt extrem de apreciate de mama voastră, chiar dacă ea nu arată acest lucru in fiecare moment. Surprinde-ți plăcut mama cu un cadou special, deosebit, realizat de tine, prin care sa îi arăți cât de mult o iubești, o prețuiești și cât de importantă este pentru tine! În perioada 27 Februarie- 1 Martie 2024, îți dăm posibilitatea de a-i mulțumi mamei tale cu ocazia zilei de 8 Martie. Te provocăm să îi mulțumești printr-o scrisoare care să cuprindă toată iubirea ta pentru ea printr-un text literar și în imagini desenate.

Condiții de concurs:

- pot participa doar elevii din ciclul primar, clasele II-IV și ciclul gimnazial, clasele V-VIII, din județul Cluj ai cadrelor didactice înscrise în Proiectul Educațional Județean ”Zâmbet de copil, o lume de poveste”;

-  fiecare cadru didactic poate participa în concurs cu maximum 5 lucrări/clasă;

- participanții își vor folosi talentul și creativitatea pentru a compune cele mai frumoase scrisori adresate mamelor, iar fiecare participant va participa cu o singură lucrare, care trebuie să fie rezultatul activității sale individuale;

- sunt acceptate doar scrisorile scrise de mână, citeț (format A4, minim o pagină și jumătate- maxim trei pagini). Aceste pagini vor fi însoțite de un desen reprezentativ zilei de 8 Martie (pe pagină separată).

- scrisorile vor avea obligatoriu notate pe ultima pagină: numele și prenumele concurentului, al mamei și al cadrului didactic, clasa și școala;

- scrisorile și desenele vor fi aduse până în data de 1 Martie 2024 ora 15 la Secția de copii a Filialei Oprișani a Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda (Internatul Liceului ”Liviu Rebreanu”, la parter), str. Macilor 1, Turda;

- scrisorile rămân în custodia organizatorilor și pot fi publicate în spațiul online și mass-media.

Cadourile nu vor compensa niciodată faptele mamei, dar cuvintele tale așternute pe o bucată de hârtie, scrise din suflet, vor dăinui veșnic.

Concursul face parte din cadrul Proiectului Educațional Județean ZÂMBET DE COPIL- O LUME DE POVESTE. Organizatori: Asociația ”Împreună pentru Voi” și Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda

Parteneri: Școala gimnazială ”Avram Iancu” Turda, Școala gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Turda, Școala gimnazială ”Ioan Opriș” Turda, Școala gimnazială ”Mihai Viteazul” Câmpia Turzii și Școala gimnazială ”Simion Balint” Copăceni”.

Sponsori: Asociația ”Împreună pentru Voi”, Activ pentru tine și Banca pentru Alimente Cluj.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh