29
Vi, Mar
17 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tişe, împreună cu reprezentanții   Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca şi cu medicii care asigură serviciul de callcenter ALOPEDI – 0364 917, au realizat o analiză a activității derulate în anul 2018 prin intermediul acestui proiect dedicat sfaturilor medicale pediatrice.numar telefon serviciu alopedi

În acest context, raportul întocmit de către responsabilii de proiect a indicat faptul că pe parcursul anului precedent au fost ajutați nu mai puțin de 11.053 de copii.

Ca o dovadă clară a utilității acestei inițiative, cea mai mare parte a apelurilor, respectiv 68,57% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări de tratament la domiciliu și cu comunicarea semnelor de alarmă la apariția cărora copilul necesită consult medical față în față. Or, în acest context, beneficiile au fost multiple, atât pentru micii pacienți și pentru părinții lor, care nu au mai trebuit să se deplaseze la medicul de familie sau la spitale, cu disconfortul de rigoare, cât și pentru cabinetele medicale și camerele de gardă ale spitalelor, care au fost degrevate în acest fel de un număr semnificativ de cazuri a căror gravitate nu impunea prezentarea la medic. De asemenea, pe parcursul anului 2018, intervenția serviciului de ambulanță a fost necesară în doar 10 cazuri.

Numărul în continuă creștere al celor care apelează la acest serviciu gratuit de sfat medical ce funcționează deja de cinci ani, reconfirmă, dacă mai era nevoie, utilitatea și eficiența lui. Toți cei care au apelat ALOPEDI au beneficiat într-un timp extrem de scurt, în mod gratuit și fără a se mai deplasa la medic, de cele mai potrivite sfaturi oferite de echipa de specialiști, în funcție de simptomatologia descrisă de părinți”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează Spitalul de Urgență pentru Copii.

Cele mai frecvente motive pentru care părinții au apelat 0364-917 au rămas și în 2018 febra, tusea și răceala comună dar și vărsăturile și diareea. Luna decembrie a fost cea mai aglomerată, în special perioada de vacanță, urmată de lunile februarie și martie.

Serviciul de sfat medical pediatric acordat telefonic a fost utilizat şi de către locuitori din afara zonei metropolitane Cluj-Napoca, circa 45% din numărul total de apeluri provenind din București, Brașov, Constanța și Timiș. Nu în ultimul rând, 181 de apeluri au fost primite de la români aflați în afara granițelor țării.

Serviciul gratuit de sfat medical pediatric acordat telefonic ALOPEDI – 0364917 este un serviciu de telemedicină dedicat copiilor, care are adresabilitate în continuă creștere și este asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului, respectiv momentul în care copilul are nevoie de consult medical față în față. Serviciul ALOPEDI – 0364917 oferă sfaturi privind îngrijirea la domiciliu a copiilor bolnavi precum și cu privire la momentul și locul în care trebuie să se adreseze medicului pentru consult. În cazul copiilor aflați în stare gravă, este necesară apelarea serviciului 112.

În ceea ce privește perspectivele acestui serviciu de sfat medical telefonic al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, echipa managerială și responsabilii de proiect își propun, în primul rând, retehnologizarea acestuia, cu sprijinul oferit de către comunitatea de specialiști IT ai Clujului.

 

Biroul de presă

7 ianuarie 2019

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh