29
Vi, Mar
17 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Premergător și pe timpul desfășurării slujbelor religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Nicula, 33 de pompieri, un medic și doi voluntari SMURD vor fi prezenți în perimetrul mănăstirii pentru a asigura răspunsul isu clujoperativ, la nevoie, privind acordarea primului ajutor calificat și să execute operațiuni de evacuare a persoanelor și stingere a incendiilor. Iar, inspectorii de prevenire vor monitoriza tipurile de risc aflate în domeniul de competență premergător și pe timpul desfășurării evenimentului.

Un punct temporar pentru acordarea primului ajutor calificat va fi operaționalizat în perimetrul mânăstirii, în zilele de 14 și 15 august, iar o ambulanță SMURD va fi prezentă în permanență pentru transportul la spital, în caz de nevoie. O autospecială pentru stins incendii asigură prima intervenție în caz de necesitate.

Având în vedere temperaturile ridicate pentru ziua de miercuri și precipitațiile prognozate pentru dimineața zilei de joi, recomandăm pelerinilor să-și aducă îmbrăcăminte adecvată (pălării de soare și pelerine pentru ploaie), să bea suficientă apă pentru a se hidrat, să evitate, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare și să consume fructe și legume proaspete.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh