13
Sam, Aug
16 New Articles

Administrație
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Planurile urbanistice generale (P.U.G.) și regulamentele locale de urbanism (R.L.U.)  pentru nu mai puțin de 27 de comune clujene vor fi actualizate în urma semnării de către Consiliul Județean Cluj a unui act adițional la contractul de finanțare încheiat în acest sens cu Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Prin intermediul acestui act adițional, suma inițial alocată a fost suplimentată cu peste 650.000 de lei, ajungând astfel la valoarea de 1.451.074 de lei.

 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm că am reușit să obținem pentru comune o sumă substanțial mai mare decât cea alocată la începutul acestui an și să contribuim, în acest fel, la actualizarea acestor documente urbanistice vitale în contextul inițierii de noi investiții și proiecte de dezvoltare locală. În plus, vom continua să acordăm asistență de specialitate tuturor comunelor, atât celor care nu dețin specialiști, cât și celor care vor solicita ajutorul direcției noastre de urbanism”.

 

Potrivit legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, toate localitățile din România trebuie să dețină Planuri Urbanistice Generale și Regulamente Locale de Urbanism. Activitatea de elaborare a acestor documente reprezintă o activitate continuă, valabilitatea lor fiind, de regulă, de 10 ani. În lipsa prelungirii valabilității actualelor P.U.G.-uri, investițiile pe care comunele doresc să le demareze în raza administrativă a unității lor teritoriale ar fi mult îngreunate.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh