26
Vi, Apr
2 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Cele cinci poduri aflate în construcție pe drumul județean 107M vor fi redate traficului până la sfârșitul anului

 

Dintre acestea, trei sunt complet noi, construite de la zero

Lucrările desfășurate de Consiliul Județean Cluj în vederea finalizării modernizării, cu fonduri europene, a drumului județean 107M Luna de Sus – Băișoara – Iara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba, în lungime de 42 de kilometri, continuă cu lucrări la cele cinci poduri aflate în reabilitare, realizarea de șanțuri, acostamente și accese la proprietăți.

Cele cinci poduri, dintre care trei noi, construite de la zero, vor fi redate circulației rutiere până la sfârșitul acestui an, iar cel de pe raza localității Iara cel târziu până la sfârșitul lunii noiembrie.

Alin Tișepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Avansează rapid lucrările de modernizare a acestui drum județean ce traversează una dintre cele mai pitorești zone montane și turistice din județ. Finalizarea acestora va avea un impact major asupra localităților din zonă, cu avantaje evidente atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Îmbunătățirea drumului județean 107M este importantă întrucât acesta face legătura între drumurile naționale DN 1 (E60) și DN 75 care asigură accesul spre municipiul Cluj-Napoca și spre județul Bihor (DN 1), respectiv spre județul Alba (DN 75).”

De asemenea, pe 22 de kilometri ai drumului a fost deja așternut primul strat de asfalt, iar pe opt kilometri a fost așternut și cel de al doilea strat, cel de uzură.

Totodată, au fost deja executate circa 60 de accese la proprietăți pe raza localităților Buru și Surduc, acostamente pe o lungime însumată de peste 17 kilometri și au fost montate 23 de podețe tubulare noi.

Termenul de finalizare a lucrărilor este luna august 2023.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh