13
Vi, Dec
3 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageÎncet, încet, intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă, deocamdată iarna își face simțită prezența doar prin frig, refuzând parcă să aștearnă cernut zăpada dorită de noi toți. Poate așteaptă să termine copiii de școală cu tezele, pentru a le pregăti apoi o binemeritată recreere.
Anumite zone ale orașului au fost împodobite cu brazi și instalații luminoase ornamentale, Câmpia Turzii este, ca în fiecare an, feerică. Însă mai avem puțin de muncă înainte de a ne retrage fiecare în căminele familiale, compătimindu-i pe cei care nu se pot bucura de un astfel de refugiu în vremea Crăciunului și a Anului Nou.
Trebuie să ne oprim puțin asupra economiei turdene, o economie aflată de mai multă vreme în regres. O spun nu doar unitățile industriale făcute una cu pământul, din care muncitorii au fost aruncați ca niște fii renegați, ci și patronii diferitelor afaceri din zonă. Acum, de vreun an încoace, Câmpia Turzii a luat-o pe urmele Turzii, după reducerea aproape la zero a producției de la Mechel, combinatul vândut în 2006 de niște guvernanți incapabili rușilor care, încă de pe atunci, cumpărându-l pe bani de nimic, doreau doar închiderea acestei mari unități de producție dintr-un sector strategic. Acum ambele orașe își reorientează economia pe turism și servicii, însă într-un ritm prea mic pentru a prelua marile debușeuri ale forței de muncă industriale.
Un amic, bunăoară, proprietar a trei locații diferite din domeniul barurilor, mi se plângea că este atât de evident că turdenii nu au bani încât îl bate gândul să mute toate aceste afaceri în zona municipiului reședință de județ, acolo unde salariile sunt salarii iar până și studenții au o grămadă de bani de cheltuit pe o băutură sau un eveniment care să îi aducă distracția căutată de toți. Magazinele de tot felul acuză o drastică scădere a afacerilor de câțiva ani încoace. Dacă locațiile din centrul orașului dau vina pe modernizarea centrului istoric, moment in care numărul clienților lor a scăzut dramatic, cei din Oprișani pe cine să dea vina. O realitate este faptul că salariile la Turda se împuținează și scad, în loc să crească în mod constant și sigur, cum speram în momentul aderării la uniunea Europeană. Cadrele medical și cele didactice au niște salarii de tot plânsul, asemenea tuturor bugetarilor, în general. Reforma sistemului bugetar demarată de guvernul Boc a fost distrusă iar toate foloasele economice ale unor politici de austeritate au fost deturnate de marii jucători economici ce au politicul în spate, iar acesta este un trend general, pe care Europa l-a observat și l-a sancționat, blocând (a câta oară) aderarea României la Spațiul Schengen.
Toate acestea se produc pe fondul unei politici incoerente de afirmare națională. România nu mai este ce a fost, iar asta ne face să nu reușim vria în care am intrat, alunecarea pe toboganul economic și financiar cauzat de dovedirea noastră continuă ca națiune neserioasă, guvernată de oameni care nu își țin cuvântul dat, demne de tot blamul, mai ales după ce accesezi fonduri europene pentru a fura din ele.
Problema noastră numărul unu a fost, la momentul 2007, faptul că nu am știut negocia aderarea noastră la Uniunea Europeană. Domeniile unde organismul european a fost de acord să ne sprijine, ba mai mult, să ne lase să le dezvoltăm, sunt cele care nu îi stânjenesc pe ei, mai marii bătrânului continent. Există multe domenii rămase în spate, în care nu a existat nici protecția, nici sprijinul europenilor. În 2007 ne-au cucerit în cel mai grav și mai perfid război mondial, cu atât mai subversiv cu cât nu îți dai seama de existența lui, războiul economic, al producției, al locurilor de muncă, al exporturilor. Visul lui Napoleon de formare a unui imperiu european puternic a fost pus în aplicare, doar armele au fost adaptate le vremurile noastre. Și acum, dezarmați economic și militar, noi ce altceva mai avem de făcut decât să jucăm cum ne cântă nemții, francezii și englezii, să slugărim italienii și spaniolii, bieți plauri duși de ape în voia curenților tulburi provocați de conformații din adâncul apelor. Nu mai avem armată, nu mai avem sectoare strategice ale economiei naționale, nu mai avem independență, singura noastră libertate, singura opțiune care ne-a rămas este aceea de a ne pune ștreangul de gât.
Dar n-o să le meargă cu noi. Poporul acesta încă mai are resurse iar întreaga noastră istorie este plină de momente în care, restriștea fiind maximă, iobagul s-a ridicat și i-a trăsnit grofului o furcă-n frunte, mămăliga a explodat, dobitocul s-a deșteptat. Despre asta vorbește Imnul nostru național, aceea este goarna noastră, care ne cheamă la luptă.
Ce este foarte important pentru România este renegocierea sectoarelor și domeniilor aprobate de europeni spre a fi finanțate și dezvoltate în viitoarea etapă inventată tot de ei, 2014-2020. Ne-au omorât sectorul metalurgic (nu vorbim doar de Câmpia Turzii, ci de întreaga țară), în caz de război, Doamne ferește, ne vom face arme din lemn. Dacă va mai rămâne ceva, pentru că noi ne distrugem pădurile, ne vindem aurul, resursele. Plătim jandarmi să ne bată într-un demers sado-masochist capabil să încânte doare pe naziștii europeni, mulți dintre ei cu frâiele politice și economice în mână, doar că își spun altcumva, ba democrați, ba socialiști, ba conservatori. Să nu uităm că partidul lui Hitler a fost național-socialist. Dacă cei aflați acum la putere, în urma alegerilor din 2012 nu vor fi capabili să negocieze corect soarta României, în concordanță cu realitățile geo-politice, strategice, economice care ne descriu poporul, vom continua să cădem. Pentru că trebuie să le spun răspicat lui Băsescu, lui Tăriceanu, lui Pușcaș și tuturor care s-au dat mari negociatori din partea noastră că au făcut o treabă de rahat, atât la momentul 2007 cât și după aceea, când era prea târziu.
Propunerea mea este să-l numim pe Daniel Negreanu ca reprezentant al României. Campionul mondial la poker va reuși mult mai multe pentru noi decât toți acești politicieni ajunși la putere pentru că noi, alegătorii, n-am avut de unde alege. Dați-i lui Negreanu România: vă va aduce acasă Basarabia, Insula Șerpilor și aur din Canada.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh