25
Joi, Apr
3 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În timp ce adversari politici mărunți, de nivel mini loco, ai primarului turdean Cristian Matei sufocă rețelele de socializare cu atacuri la adresa sa, rezultatele muncii sale sunt apreciate la superlativ de oameni si instituții profesioniste de vârf în domeniul lor, îl laudă din plin.

După multiplele premii primite pentru planul de mobilitate urbană care se implementează la Turda ori pentru cea mai puternică atragere de fonduri europene dintre orașele nereședință de județ din România, în acest început de an primarului Matei i-au fost înmânate două premii la Gala Green Report. Ceea ce înseamnă nu numai că proiectele puse în practică la Turda sunt apreciate la nivel național ci și că munca lui Matei și a echipei sale este dată de exemplu tuturor primarilor și tuturor localităților din țară.

Dar o și mai mare importanță pare să aibă aprecierile laudative, venite țintit și în cea mai deplină cunoștiință de cauză pe care i-o dă postul pe care îl ocupă, din partea lui Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. Acesta a devenit o voce tot mai puternică în media națională prin pozițiile tranșante avute în tratarea diferitelor subiecte de interes public suscitate de pandemia aflată la vârf în aceste zile.

De această dată, Damian vorbește în prestigioasa publicație de business, Ziarul Financiar, despre "lovitura" dată de primarul turdean la începutul anului. "Fara sa-l fi cunoscut vreodata personal si chiar fara sa-l fi vazut vreodata il consider pe primarul orasului Turda cel mai bun prieten, pentru ca a reusit sa atraga investitia industriala a anului in Romania, si asta intr-un domeniu in care nu s-a mai investit la o astfel de scala, in greenfield, de peste 10 ani", scrie Dragoș Damian, care mai apoi explică: "O companie farmaceutica din Germania va deschide o fabrica de medicamente in parcul industrial din Turda, o investitie de aproape 50 milioane de Euro, la care participa si statul cu un grant de greenfield in valoare de aproximativ jumatate din suma. Tehnologie de ultima generatie, joburi calificate pentru viitori absolventi de licee si facultati, infiintarea sau revitalizarea multor alte afaceri pe orizontala si verticala, bani care raman in Romania. Asta este ceea ce aduce o fabrica noua. Nici un alt sector economic nu aduce ceea ce aduce o fabrica noua. Si nici nu discutam despre ce aduce o fabrica noua de medicamente", mai susține CEO-ul de la Terapia Cluj, cea mai mare fabrică de medicamente din județ și din zonă.

Întregul material editorial îl puteți citi aici: https://m.zf.ro/companii/dragos-damian-terapia-cluj-cristian-matei-primarul-anului-2021-20488954.

 

Concluzie

 

E bine să tragem o concluzie din orice. Așa că, domnule Adrian Nap și domnule Andrei Suciu - dacă nu știți cine sunt nu ați pierdut nimic - și alți politicieni care vă credeți procurori, haideți să mai ascultăm și pe alții, să vedem care este și părerea profesioniștilor adevărați despre primarul Cristian Matei și munca sa.

Haideți să nu ne mai tot plângem că ne ține departe de "osuț" pe noi și pe camarilele noastre.

Și domnul Nap, haideți să nu mai vorbim de democrație și nepotism, câtă vreme în PMP Turda s-a refuzat o competiție corectă pentru desemnarea candidatului pentru funcția de primar, preferându-se numirea socrului în această postură. Haideți să nu mai vorbim despre angajări de rude pe la regii sau societăți subordonate când avem și noi așa ceva.

Desigur că o să mai discutăm pe acest subiect, dar acum, zic să-l lăsăm pe primarul ales de turdeni să facă ceea ce a promis și pentru ca a fost ales. Iar la final, electoratul va ști să "tragă linie și să adune" și să hotărască în consecință.

E vorba de competență, de credibilitate și determinare. Dragoș Damian a înțeles! Voi?

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh