10
Ma, Dec
1 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

În Turda lucrurile cam stau pe loc. Și stau pe loc cam de o prea lungă perioadă de vreme. Mie ca turdean, nu mi-a venit niciodată, cu adevărat, o poftă să plec din orașul acesta. Întotdeauna am observat progres, mai mic sau mai mare, însă progres. Încă de pe vremea primarului Blasiu.

Acum, eu nu discut aceste lucruri ca ziarist, ci ca turdean. Un turdean care m-am săturat de ițele trase și de bătăliile pentru funcțiile plătite cu bani grei ale liderilor partidelor politice. La Turda, lucrurile se deteriorează. Actuala administrație nu este în stare să facă ceva în privința unor lucruri care îi deranjează pe turdeni, dovedindu-și neputința sau lehamit_NIK1894ea. Un exemplu ar fi Cinema Tineretului, aflat în continuă deteriorare. Fosta Grădină de Vară, la fel.

După ce Domeniul Public Turda a asfaltat câteva străzi, mai bine zis a finalizat ceea ce începuse în anul precedent, lucrurile s-au oprit din nou. Nu se mai repară străzi, Turda este o mahala pe orice stradă te abați de la artera principală (nici ea prea nivelată), iar vina nu este a celor de la DPT, care ar munci cu plăcere, ci a celor care nu acționează și care dirijează banii altundeva. Deși tocmai a trecut acțiunea ”Let’s do it”, Turda pare la fel de murdar, de nearanjat, ca un oraș din Iugoslavia ultimului război din Europa. De ce, se întreabă turdenii?

De ce stagnează lucrurile? Unde sunt măsurile popularizate prin strategii de dezvoltare întocmite cu specialiști în consultanță și cu mulți bani? Au rămas  încremenite la stadiul scriptic pentru că, la Turda, politicienii se bat aruncându-și vorbe de ocară, arătându-se unii pe alții cât de șmecheri sau corupți sunt. Asta când nu se întâlnesc la ceas de seară pentru a-și împărți funcțiile de directori unde își pot da salarii mari, dacă au la ”mână”, o ”mână” de acoliți ca membri ai Consiliilor de Administrație.

Și ce avem în loc de progres? Un bazin inaugurat cu surle și trâmbițe ca re s-a stricat și a trebuit reparat aproape toată vara, un Centru Spa neterminat și pe care nu se știe cine o să-l recepționeze, un bloc ”O” care zace în paragină deși există o listă de așteptare foarte lungă pentru locuințe, bașca nenumărați ”homleși” pe care doar câinii fără stăpân îi concurează ca număr. Prețul de intrare la Salina Turda s-a dublat, turdenii nu au voie să intre gratis, nici măcar o zi, deși Municipiul Turda este proprietarul obiectivului turistic. La Ștrandul din Băile Sărate și la Ștrandul Durgău nu se prea înghesuie lumea pentru că un bilet este peste ceea ce își permite turdeanul să plătească zilnic. Iar dacă odată lacurile sărate ale orașului erau accesibile în mod gratuit pentru localnici, acum lucrurile nu mai stau așa, deloc. Însă unii, cu poziții mai bune, intră gratis, că, deh, așa e lega la români, mai ales în Turda. Lucrurile n-au progresat deloc.

La fel se va întâmpla, în curând cu Cheile Turzii, cei de la Consiliul Județean și comunele din jurul obiectivului vor încasa bani pe care locuitorii zonei nu-și vor permite să îi plătească. Pentru că noi așa înțelegem să funcționeze capitalismul, într-un singur sens, ca-n republicile din America Latină. Asta pentru că nu există progres, doar luptă pentru supraviețuire, de parcă-am fi în junglă.

Ce s-a întâmplat cu noi, turdenii? Luptăm pentru Roșia Montană dar nu vedem ce ni se întâmplă aici, la noi acasă? Va trebui, tot noi, să rupem pisica-n patru, ”să producem un șoc la echipă”, pentru a reporni lucrurile. Altădată se vorbea de noi ca despre un oraș dinamic, muncitor, acum nu suntem nici turiști, nici nu știm să primim turiștii care ar veni la noi. Suntem doar traseiști.

Politicieni sau simpli oameni, dacă ne vindem ieftin, nu suntem cu nimic mai breji decât sărmanele fete care îngheață pe marginea drumului, oripilându-ne când trecem pe lângă mizerele lor goliciuni. Ce face poliția pentru a ne scăpa de ele? Nimic, ”nu există legislație”.

Exact asta ne deosebește de occidentali, de popoarele mult mai avansate decât noi. Acolo majoritatea politicienilor luptă pentru progresul celor care i-au ales, azi îi ajută cu ceva, mâine alegătorii observă o îmbunătățire substanțială în alte domenii. Viața fiecăruia se îmbunătățește treptat, progresul vine de la cei aleși, prin munca și luciditatea alegătorilor. La noi, politicienii vânează doar posturi bine plătite apoi, mulțumiți, stagnează într-o tihnă particulară, în detrimentul suferinței colective. Noi, dobitoci, vedem doar schimbare. Le umplem buzunarele din patru-n patru ani.

Golindu-le pe ale noastre.

Dacă v-ați deșteptat puțin în tot acești ani, de după revoluție, înțelegeți oameni buni că ei nu trebuie întrebați doar în anii electorali ce au făcut pentru noi. Trebuie trași la răspundere imediat, cu seriozitate și într-o unitate socială pe care noi, românii, nu am dovedit până acum că o avem. De aceea suntem tratați iar și iar ca și cum am fi sclavi iar ei brahmani.

Vă pun o întrebare căreia ar fi bine să puteți răspunde. O întrebare pe care, dacă v-ați pus-o deja, înseamnă că aveți o șansă în politică, dacă nu angajați-vă niște consilieri capabili. Întrebarea este: ”Ce ați făcut pentru turdeni de la alegerile din 2012 încoace?” O întrebare pentru politicienii de la diferite nivele, național, județean ori local.

Nu trebuie să răspundeți, doar să vă puneți întrebarea și să vă răspundeți în intimitatea ființei voastre. Nu mie, ziaristului, pe care mă puteți strânge cu ușa prin diferite metode, nici mie, cetățeanului liber, și celorlalți aproape 50 de mii de concetățeni ai mei.

Noi vedem în fiecare zi răspunsul la întrebarea pe care v-o punem, în gând, zilnic. Iar, din păcate, el nu se modifică de prea multă vreme.

Dar banii vi-i luați.

Pin It

Comments   

# Ana Maria Catalina 2013-10-13 10:51
In anul 2013 s-a continuat defiintarea lapidariului inceputa in anul2011 de cand a si fost sters de pe toate listele cu obiectivele turistice ale orasului.. In 2013 maidanezii gata inmultiti de cu multi ani in urma se inmultesc in continuare. Mitingurile pentru salvarea Rosiei Montane nu au nimic de a face cu progresul sau regrsul orasului.
Reply | Reply with quote | Quote
# dan 2013-10-15 15:55
Avem un consiliu care da hotarari ilegale si niste consilieri care nu au venit cu nici o idee constructiva pentru oras. Avem consilieri care se lauda ca sunt experti, dar care inafara de functii si salarii pentru ei sau familiile lor nu au gasit posibilitatea de a-si folosi expertiza si au uitat tot ce au ptomis in campanie. Avem parlamentari cu salarii frumoase,care apar in poze si se lauda tot timpul dar care nu se opresc pe strada sa ajute un votant care ar putea aves nevoie de ceva.
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh