14
Sam, Dec
3 New Articles

Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

stefanie-nouUn nou început de an, de această dată vorbim de 2014, așa că am pregătit pentru dvs. un interviu cu primarul municipiului Turda, Tudor Ștefănie. O discuție constructivă, atât despre viitor, despre proiecte cât și despre trecut. Tudor Ştefănie privește înapoi fără mânie ori ranchiună și se declară decis să muncească, împreună cu angajații Primăriei Turda și mai mult decât în anul care tocmai s-a încheiat. Pentru că, așa cum v-am obișnuit deja, interviurile noastre sunt foarte ample și conțin o cantitate foarte mare de informații de calitate, și acest material va avea două episoade. Primul vi-l prezentăm mai jos.


R: S-a încheiat un an greu aşa cum era de aşteptat încă de la alegerile din 2012. Se spunea că 2013 va fi un an greu și mulți consideră că chiar așa a și fost. Haideţi să facem o retrospectivă, în câteva cuvinte, din punctul de vedere al primarului Tudor Ştefănie.

T.Ș.: Sigur că a fost un an greu, comparabil cu ceea ce au fost anii anteriori. În primul rând, noi ne-am dorit mai multă stabilitate politică, mai multă stabilitate administrativă şi ne-am dorit să realizăm cât mai multe surse de finanţare pentru finalizarea proiectelor prevăzute în bugetul pe acest an. A fost şi un an cu foarte multe complicaţii legislative, un an în care a trebuit să ne adaptăm din mers la schimbări de situaţii, atât în ceea ce priveşte funcţionarea Consiliului Local, administrarea bugetului dar cred că cel mai greu de suportat au fost aceste şocuri sociale care s-au produs: desfiinţare activităţilor de la combinatul metalurgic, de la platformele industriale din municipiul Turda, creşterea şomajului, multe probleme sociale care au apărut ca şi presiune pe administraţia publică locală şi la multe din ele nu am găsit soluţii.
În schimb, pe activităţile de infrastructură s-a lucrat în acest an, eu zic că s-au reuşit câteva obiective foarte importante, luând în considerare că am terminat arterele de circulaţie Raţiu, Bariţiu, cu toate străzile care fac legătura cu centrul localităţii, Eminescu şi aşa mai departe : Un lucru foarte important, s-au finalizat lucrările rămase de pe proiectul ISPA şi lucrări de canalizare şi reabilitare de reţele de apă, sigur că s-au finalizat şi blocurile de locuinţe sociale, efectiv s-a lucrat aproape de final şi la liceul Mihai Viteazu pentru reabilitarea liceului, a fost deschis bazinul de înot, eu sper să se deschidă cât de curând şi Centrul Spa de la Hotelul Potaissa. De asemenea, s-a lucrat într-un ritm destul de bun şi la Grădina Zoologică şi sper să terminăm în primăvară şi acest obiectiv. Sunt câteva activităţi investiţionale pe care noi le-am reuşit, cele de mare amploare. S-au făcut câteva modificări şi în structura administrativă a Consiliului Local, au apărut servicii noi, societăţi ca şi Domeniul Public iată că lucrează cu profit şi este un lucru foarte bun. S-au făcut câţiva paşi foarte importanţi pentru accesarea fondurilor europene pe programul ISPA şi Compania de Apă iată că reuşeşte, prin conducerea administrativă, să ducă mai departe acest proiect şi să găsească soluţii de finanţare pentru continuarea activităţilor investiţionale pe apă şi canal la Turda. S-a investit destul de mult şi în unităţile şcolare, ceea ce înseamnă ceva, s-au investit peste 20 de miliarde vechi, venite şi de la bugetul statului şi cu contribuţia noastră, în Spitalul Municipal, cu alte cuvinte, chiar dacă a fost un an greu în programul care ni l-am propus aproape că ne-am îndeplinit obligaţiile prevăzute pentru acest an şi sunt convins că vom găsi soluţii astfel încât până la finalul mandatului din 2016 întregul program pe care l-am propus cetăţenilor municipiului Turda ca şi program al administraţiei publice locale să se realizeze.

R: Să nu uităm că a fost un an plin şi de bătălii politice, de anumite contre între fostul viceprimar şi primarul turdean şi inclusiv de o aşa-zisă instabilitate în Consiliul Local, mai ales după plecarea liderului USL, Cristian Matei, la Compania de Apă Arieș. Cum comentaţi din punct de vedere politic aceste contre, aceste lupte politice?

T.Ș.: N-aş insista foarte mult pe acest aspect, cetăţenii au luat la cunoştinţă despre ce s-a întâmplat în această perioadă, eu cred că așa ceva nu trebuie să mai existe, pentru că altfel lucrurile nu merg în direcţia pe care noi am propus-o, aceste contre au venit şi din frustrări, anumite orgolii. Până la urmă aceste contre au fost în defavoarea tuturor. Sigur că sacul de box a fost Primăria Municipiului Turda, noi am fost încasatorii, de cele mai multe ori, dar acum eu sper să se aşeze lucrurile şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere administrativ, acea bătălie politică sau, mă rog, acea competiţie politică trebuia să se desfăşoare în interiorul Consiliului Local şi mai puţin mediatic. Din punctul meu de vedere, unele lucruri au devenit foarte pronunţat publicate în exterior, ceea ce a creat o anumită amploare acestor argumente pe care le-am spus. În sfârșit, sper să fie anul 2014 un an care nu însemnă 2013 ci un an mai bun, poate că şi este o cifră fatidică aceasta cu 13, 2013 se aştepta să fie un an mai greu decât alţi ani, însă eu cred că 2014 va fi un an al stabilităţii şi un an al muncii creative şi al muncii profesioniste în administraţia publică.

R. Dacă îmi daţi voie să-mi exprim o părere, la noi au fost prea multe lupte politice într-o perioadă non-electorală, un an şi jumătate, practic, nu s-a reuşit să-şi impună proiectele nici o parte, nici cealaltă, credeţi că anul viitor va fi mai bine din punct de vedere politic la Turda?

T.Ș.: Eu spun că, practic, nu au existat proiecte. Și în Consiliul Local, dacă luaţi Hotărârile de Consiliu Local în afara unor proiecte de mai mare amploare propuse de către noi, de către executiv, nu au existat foarte multe proiecte care erau aşteptate de cetăţeni. Au fost mai mult proiecte propuse pentru a crea o anumită situaţie administrativă, care nu influenţa foarte mult viaţa populaţiei.
Proiecte vor veni anul viitor, pentru că 2014 este un an al începuturilor de proiecte, în special pe proiectele europene. Noi avem pregătite aceste proiecte, suntem în discuţie cu Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest şi sunt convins că vor veni proiecte propuse în continuare în Consiliul Local, altfel vom pierde primul pas al finanţărilor europene şi ar fi un risc în acești ani când, de altfel, este o bătălie pe fonduri europene, Turda să nu fie acolo, în faţă. După cum vedeţi, pe proiectele anterioare au fost primite foarte multe distincţii, acestea au fost şi ca un element de acceptare a valorii profesionale cu care noi ne-am dus spre fondurile europene şi dorim să fim, din nou, în fruntea calităţilor din această ţară, ca şi absorţie de fonduri, ca şi lucrări executate, pentru că este încă nevoie de o sursă foarte mare de capital aici la Turda, dacă ne gândim de la modernizări de străzi, necesităţi pentru activităţile de bază, respectiv învăţământ, sănătate, infrastructura în turism, să ne continuăm proiectele pentru turism, toate acestea pot fi, sigur, îmbunătăţite, aducând fonduri europene şi asta înseamnă să fim pregătiţi să depunem proiecte, ceea ce noi cred că avem în acest moment. Avem studii de fezabilitate, avem solicitări de finanţare depuse, continuăm să depunem pe axele de finanţare care o să apară şi sunt convins că o să şi câştigăm foarte multe proiecte.

R.: Ca şi primărie aţi primit şi nişte premii în acest an, din ce ştiu eu chiar în ultima perioadă, vreo două.

T.Ș.: Da, este acordat un premiu pentru cel mai bun proiect "Cele bune să se adune", organizat de către administraţia publică, este un proiect social, locul I pe Agenția Nord-Vest, ceea ce înseamnă foarte mult. Dacă vă aduceţi aminte, am luat şi anul trecut la un proiect pe turism şi, de asemenea, premiul doi la Târgul Internaţional de Investiţii care a fost la Bucureşti, un târg care avea ca şi tematică de discuţii "Împreună să reconstruim România", care a avut loc în 12-14 noiembrie şi unde am prezentat acel proiect de dezvoltare turistică pentru zona Băilor Sărate. A fost foarte apreciat şi acum primim solicitări de informaţii suplimentare şi sper ca acel proiect să devină public. S-au primit şi premii judeţene, important este că aceste premii să aducă un plus nu numai de imagine pentru localitate ci pur şi simplu pentru domeniul de activitate pe care îl rezolvăm sub acestă formă.

R. Mai ales că, iată, Turda a făcut paşi importanţi în acest domeniu în ultimii ani, în domeniul turistic, iar acel proiect de care vorbeaţi ar face legătura între zona Salina-Durgău şi Băile Sărate.

T.Ș.: Trebuie să devenim staţiune turistică, ca să devenim staţiune turistică trebuie să construim controlat, trebuie să avem un program urbanistic foarte bine, aşezat chiar dacă este vorba de terenuri private sau terenuri ale statului, trebuie să ştim ce vrem să facem în viitorul apropiat şi să facem în aşa fel încât să mergem înspre aceste criterii de performanţă pentru a ajunge staţiune turistică. De aceea acest proiect vine să creeze o zonă de dezvoltare turistică după nişte criterii europene. Acolo aţi văzut că sunt prevăzute nişte obiective care să întregească conţinutul serviciilor care astăzi, se află la dispoziţia celor ce vizitează Salina şi acest lucru înseamnă să construim servicii de turism de gen cazare, alimentaţie publică, divertisment, care să aducă o clientelă permanentă pe 12 luni şi nu numai pe numite perioade ale anului. În acelaşi timp trebuie să realizăm infrastructura în zona respectivă, să realizăm un proiect de mediu foarte important acolo, să impunem nişte regului foarte clare, iar la momentul când vom avea finalizate aceste lucruri în mod cert Turda devine staţiune turistică. Eu cred în continuare că singura şansă spre care ne îndreptăm acum este să dezvoltăm cât mai mult turismul, dovadă este şi acceptarea acestui proiect al nostru, care se desfăşoară de câţiva ani buni. An de an sunt tot mai mulţi turişti care vin la Turda, an de an iată că acceptă ceea ce noi am construit în timp ca şi infrastructură, important este să gestionăm cu profesionalism aceste investiţii şi să credem în acest proiect.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh