25
Joi, Apr
3 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 7 iunie a.c., în intervalul 06:00-10:00, s-a derulat o razie cu efective mărite pe raza comunei Baciu, în localitățile Mera și Suceagu.razie politie

Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor, în special a celor contra persoanei și patrimoniului. De asemenea, s-a acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței rutiere, precum și pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice.

În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu, Biroului Rutier, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Ștefan Cicio-Pop”, Cluj-Napoca.

Au fost legitimate 53 de persoane  și au fost conduse la sediul unității de poliție 7 persoane bănuite de comiterea unor fapte antisociale, două dintre acestea figurând cu mandate de aducere.

Pentru abaterile constatate la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, la O.U.G.195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice și la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice periodice.

 Polițiștii vor continua acțiunile pentru creșterea siguranței publice.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh