16
Ma, Apr
14 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cursul zilei de ieri, polițiștii Secției 4 Poliției Rurală Câmpia Turzii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în executare trei mandate de percheziție, în județele Cluj șipolitia Mureș, la locuințele a trei bărbați bănuiți de proxenetism.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada martie - iulie 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 56 de ani, din județele Cluj și Mureș, ar fi determinat și înlesnit, în mod repetat, practicarea prostituției, de către 2 femei, în județele anterior amintite, cu scopul obținerii de bani și bunuri de pe urma acestei activități.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care valori monetare de 4.200 de lei și un autoturism, care ar fi fost folosit la săvârșirea infracțiunii.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale, precum și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și Serviciului Criminalistic.

În urma  cercetărilor efectuate în cauză, față de cei trei bărbați, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Astăzi, bărbații au fost prezentați magistraților, față de bărbații de 45 și 38 de ani fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar față de cel de-al treilea măsura controlului judiciar.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh