25
Sam, Mai
13 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

POLIȚIȘTII BIROULUI DE POLIȚIE AUTOSTRADĂ A3 – TURDA-BORȘ I-AU REȚINUT PERMISUL DE CONDUCERE, PENTRU 240 DE ZILE, UNUI TÂNĂR CARE CIRCULA CU 238 KM/H, PE AUTOSTRADA A3, TRONSONUL CÂMPIA TURZII-NĂDĂȘELU

 La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 12.30, un conducător auto de 19 ani, din județul Satu-Mare, care se deplasa pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu a fost depistat de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h.

Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile, continuându-și deplasarea.

 Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, conducătorul autoturismului a circulat pe banda de urgență pentru a devansa alte autovehicule aflate pe sensul său de mers.

 Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, conducătorul autoturismului a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului, unde s-a prezentat în cursul după-amiezii.

 Astfel, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă totală de 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 240 de zile.

 Testarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh