13
Vi, Dec
3 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Accident rutier produs la intersecția străzilor Calea Victoriei - strada Câmpiei, din municipiul Turda, la data de 18 decembrie a.c. în jurul orei 22.30.

Din cercetările preliminare a rezultat faptul că un conducător auto de 53 de ani, din municipiul Turda, care se deplasa cu un autoturism din direcția străzii Lotus, la pătrunderea în intersecție a acroșat o ambulanță, condusă de un bărbat de 54 de ani, din direcția străzii Ștefan cel Mare spre strada Câmpiei, care ar fi avut în funcțiune semnalele luminoase.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului și a unui pasager din acel autovehicul.

Pompierii au intervenit cu o autospecială, au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin decuplarea bornelor bateriilor.

Un al doilea echipaj al ambulanței, alocat la locul accidentului, a consultat persoanele implicate eveniment, cât și pacientul transportat de către echipajul Servicului de Ambulanță Județean în timpul accidentului.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului ambulanței a rezultat negativă, iar conducătorul autoturismului nu a putut fi testat la locul evenimentului rutier, fiindu-i recoltate probe biologice la unitatea medicală.

Întrucât există indicii cu privire la consumul de băuturi alcoolice de către conducătorul autoturismului, în cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh