09
Joi, Mai
10 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageAnul 2010 a fost anul de boom economic pentru SC Salina Turda. După inaugurarea Salinei modernizate, turiştii s-au înghesuit să vadă perla turistică a municipiului Turda.

În raportul prezentat consiliului local turdean, directorul Salinei Turda, Ovidiu Mera, se mândreşte cu o cifră de afaceri de 4 426 000 lei. 96,75 % din aceste sume provin din activitatea turistică defăşurată în cele două obiective aflate în grija societăţii: Salina Turda şi strandul Durgău. Cheltuielile, în schimb, se ridică la 2.250.246 lei.

„Efectele modernizării Salinei s-au resimţit imediat în derularea activităţii economice care s-a derulat pe parcursul anului 2010. Astfel, dacă urmărim evoluţia fluxului turistic pe parcursul perioadei 1995-2009, observăm că numărul vizitatorilor a fost într-o continuă creştere, însă, în anul 201o ne-am confruntat cu o creştere explozivă a numărului de turişti. 77120 de turişti s-au înregistrat în 2007, ultimul an înaintea începerii modernizării Salinei, în timp ce în 2010, primul an după modernizare, s-au înregistrat 345 729 vizitatori" consideră Ovidiu Mera.
Dintre aceştia, peste 95 % au practicat turismul de agrement sau cel de documentare tehnico-ştiinţifică iar 4234 au folosit Salina pentru tratament balnear.
Semnarea unui parteneriat între Salina Turda şi Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti a însemnat trecerea la un alt nivel, şi anume dezvoltarea turismului de sănătate în municipiul Turda şi valorificarea factorilor terapeutici naturali care se află această zonă.

Lacurile sărate din incinta ştrandului Durgău au atras în perioada 10 iunie-4 septembrie 2010, peste 24 079 de persoane care vin să facă băi de agrement sau suferă de afecţiuni reumatismale.

Primarul Tudor Ştefănie a arătat că, în momentul emiterii HCL referitoare la trecerea Hotelului Potaissa în administrarea SC SalinaDurgău Turda, s-a stabilit ca orice profit obţinut de această societate să fie folosit pentru modernizarea hotelului iar administraţia locală să încerce să obţină finanţare pentru acelaşi obiectiv şi din alte surse pentru că proiectul de modernizare al respectivului hotel costă în jur de 1 milion de euro.

Pin It