28
Joi, Mar
20 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Micii boxeri antrenați de inimosul profesor Florin Bordi s-au relaxat, timp de trei zile la Chișlaz (jud. Bihor), zonă cunoscută pentru apele termale.box florin bordi turda

Cantonamentul a fost sponsorizat de Compania de Apă Arieș, fiind o perioadă nu doar de antrenamente ușoare ci și de binemeritată pauză după un an competițional greu dar soldat cu rezultate foarte bune la nivel național și chiar european, în cazul Beatricei Moldovan, medaliată cu bronz.

„Mulțumim Companie de Apă Arieș pentru sponsorizare și doamnei director de la Școala Teodor Murășanu Turda, Gianina Matei, pentru că se implică în sprijinirea noastră. Pentru elevii noștri vacanța se termină duminică, iar de luni reluăm antrenamentele, refăcuți,  urmând să atacă cu forțe proaspete competițiile viitoare. Vrem să ducem boxul turdean cât mai sus, iar pentru asta avem nevoie de sprijinul oamenilor și societăților care doresc și pot să ne sprijine. Îi invit pe această cale să vină alături de noi”, ne-a declarat antrenorul Florin Bordi.

Prima competiție la care Florin Bordi și elevele sale vor participa este una feminină, Campionatul Național de Box Feminin.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh