Meci disputat și spectaculos în Sala Ghe. Barițiu din Turda, între formația gazdă, Potaissa și CSM București, una dintre principalele rivale la podiumul Ligii Zimbrilor la handbal masculin.
O echipă cu care „Magnificii” s-au luptat pentru poziția secundă, în ediția trecută de campionat, până în ultimele etape.
29 – 27 scor final și victorie pentru Potaissa Turda, după ce la pauză, tabela de marcaj consemna un avantaj de patru goluri pentru turdeni, 16-12.
La finalul primei părți a jocului ecartul putea fi mai mare, dacă handbaliștii Potaissei ar fi fost mai concentrați, în anumite faze, atât în atac, unde s-a ratat copilărește, cât și în apărare.
Mai ales că formația bucureșteană a primit mai multe sancțiuni de eliminare pentru două minute, la un moment dat, CSM București evoluând în doar 4 jucători de câmp.
În a doua repriză, la adăpostul celor 5-6 goluri în avans, tehnicianul turdenilor, Horațiu Gal, a decis schimbarea portarului, pentru a da minute de joc celei mai noi achiziții a Potaissei Turda, portarul Richard Freiwald.
Freiwald a fost transferat de la CSM Bacău, având în vedere că goalkeep-erul Ionuț Irimuș este accidentat, iar singurul portar valid era George Șelaru.
Spre finalul partidei, apărarea celor de la CSM a pus reale probleme turdenilor, astfel că partida s-a încheiat cu doar două goluri avans pentru Potaissa Turda, care ocupă după disputarea etapei a șaptea din prima ligă masculină de handbal, locul al patrulea, cu 15 puncte. De remarcat căderea, din ultimul minut și jumătate a apărării turdene, când bucureștenii au reușit să marcheze trei goluri.
Pentru formația turdeană au reușit să marcheze Szoke Marius Alin și Gabriel-Florinel Dumitriu,c âte 6 goluri, Thalmaier Roland, 4, Georgică Cîntec și Alexandru Alin Ghivil, câte 3, Talas Elemer Huba, Daniel Pop și Radu Cristian Ghiță, câte două, iar Miloš Dragaš, o reușită.
Linia de clasament a turdenilor arată 5 victorii și două înfrângeri, un golaveraj pozitiv +16, după marcarea a 203 goluri și primirea a 187.
Etapa viitoare, turdenii se deplasează la Buzău, pentru partida din etapa a 8-a, contra celor de la ACS HC BUZĂU 2012.
Partida este programată să se desfășoare duminică, de la ora 17.30, în Sala Romeo Iamandi din Buzău.