Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Duminică toate drumurile duc la Sighișoara, unde se dva disputa o partidă de maximă importanță pentru handbaliștii turdeni! CSA STEAUA BUCUREȘTI – AHC POTAISSA TURDA se joacă în sala „Radu Voina” din Sighișoara!

Patru echipe se află comasate la o diferență de maxim trei puncte, pe locurile 2-5 din clasamentul Ligii Zimbrilor la handbal masculin, ceea ce face ca lupta pentru poziția secundă să fie acerbă în această ediție a campionatului.

Steaua București și Potaissa Turda au acumulat fiecare câte 52 de puncte după 22 de etape, ambele având câte 17 victorii, 1 egal și 4 înfrângeri, fiind despărțite doar de diferența de golaveraj favorabilă formației din capitală, +75 față de +55.

Pe locul trei se situează HC Dobrogea Sud cu 50 de puncte din același număr de etape disputate, 22, în timp ce CS Minaur Baia Mare, după doar 21 de etape a reușit să acumuleze 49 de puncte.

De aici și importanța întâlnirii directe dintre Steaua și Potaissa, motiv pentru care turdenii au sunat mobilizarea.

Fanii formației turdene s-au organizat și vor face deplasarea în număr cât mai mare pentru a-și sprijini favoriții în confruntarea cu principala candidată la poziția secundă din clasamentul Ligii Zimbrilor.

Steaua-Potaissa se va disputa duminică,  3 aprilie, în Sala Radu Voina din Sighișoara, cu începere de la ora 11 și va fi transmisă în direct pe postul de televiziune TVR 2.