19
Vi, Apr
20 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Dezamăgiți de rezultatele obținute de echipele lor de fotbal-copii, reprezentanții Clubului Sportiv Sport Line Turda, au organizat o conferință de presă unde au încercat să disemineze experiența acumulată.

Vicepreședintele clubului, Daniel Cecălăcean, consideră că, din punct de vedere organizatoric, ediția din acest an a turneului  ”Adrian Șomlea”  a fost ”destul de reușit” dar există și regrete: ”Numărul de spectatori ne-a cam dezamăgit dar probabil și vremea i-a făcut să rămână în casă dar și absența unor nume mari.”

La rândul lor, antrenorii echipelor din turneu, cele ale băieților născuți în 2002 și respectiv 2004, au trecut direct, bărbătește, la ce îi doare, adică rezultatele sub așteptări ale elevilor lor. Adrian Șomlea, cel al cărui nume este dat turneului de fotbal pentru copii de la Turda. ”În paralel cu grupa 2002 m-am ocupat și de organizarea acestui turneu. Mă bucur că nu au fost evenimente neplăcute. Am păstrat același număr de participanți, chiar dacă Academia Hagi a anunțat în ultima clipă că nu poate participa. Rezultatele sub așteptări ne provoacă, ne îndârjește să muncim mai mult.” Antrenorii de la Sport Line s-au declarat ”luați pe nepregătite” de tracul manifestat de elevii lor. ”Am avut câteva meciuri în săptămânile de dinaintea turneului, totul a mers normal. În schimb, acum au avut o atitudine total diferită. Probabil presiunea prezenței părinților, faptul că eram organizatori, totul a pornit de la primul meci unde am ratat un penalti dar puteam câștiga. Sunt dezamăgit” a declarat Adrian Șomlea.

Cecălăcean a mărturisit că s-a făcut, la nivelul clubului, o analiză pertinentă a evoluției echipelor din cadrul turneului. ”Am simțit cu toții presiunea pe copii. Vom trece peste aceste rezultate. Interesul nostru este să creștem.”

La rândul său, antrenorul grupei de copii născuți în 2002, Alex Savu, susține că este mai ușor să fii jucător decât antrenor.  Ca foarte tânăr tehnician, Alex spune că ”atunci când intri în teren ca fotbalist, emoțiile dispar, te gândești numai la minge și la ce ai de făcut. Ca antrenor, însă, emoțiile te urmăresc tot meciul. Îți vine să-i încurajezi pe copii, să-i motivează, mai ales că ei sunt mai fragili.”

Cu toții recunosc faptul că, pentru mulți dintre elevii lor, ediția din acest an a competiției desfășurate la Turda week-end-ul trecut, a fost primul turneu de anvergură și de aceea, explică același Adrian Șomlea, unele greșeli ca poziția în teren sau marcajul au contat foarte mult.

Părerea noastră este că antrenorii și staff-ul școlii de fotbal ”Adrian Șomlea” sunt prea ambițioși. Cu așa profesori și cu entuziasmul arătat de micuții fotbaliști, rezultatele nu vor întârzia să apară. Mai ales că este evident pentru toată lumea că elevii de la Sport Line sunt în continuă creștere. Iar, până la urmă, mai important decât cupele, medaliile și diplomele sunt ”o minte sănătoasă, în corp sănătos ”.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh