29
Vi, Mar
19 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În contextul creșterii exponențiale a dinamicii economice și comerciale, respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor constituie o preocupare pentru instituțiile abilitate ale statului român. Astfel, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sprijinit în ultima perioadă implementarea directivelor europene din domeniu, aflate pe masa președinției rotative a burciu cristina deputat psdConsiliului Uniunii Europene deținută de România. De asemenea, ANPC mai are în vedere promovarea unor noi inițiative legislative, pentru a armoniza cadrul legislativ cu ultimele prerogative europene, unul dintre acestea fiind înființarea Centrului European al Consumatorilor, proiect finanțat de Comisia Europeană în colaborare cu statul român.

Aniversată în data de 15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor este destinată evenimentelor și acțiunilor desfășurate de autoritățile cu atribuții în domeniu în vederea popularizării serviciilor de care trebuie să beneficieze consumatorii, a creșterii gradului de conștientizare a drepturilor acestora şi stimularea lor de a acţiona în acord cu aceste drepturi, pentru a fi informaţi corect şi transparent.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, este imperios necesar ca românii să dețină toate informațiile necesare referitoare la conștientizarea drepturilor și necesităților consumatorilor. Instituțiile cu răspundere în acest domeniu trebuie să militeze constant pentru a întări respectarea și protejarea drepturilor tuturor consumatorilor, dar și de a derula acțiuni concrete împotriva abuzurilor de pe piață și a nedreptăților sociale care subminează aceste drepturi.

Pentru economia națională a fiecărei țări, consumatorii joacă un rol vital. La data de 15 martie 1962, J.F. Kennedy, preşedintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congresul American un mesaj în care susţinea, pentru prima dată, existenţa a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii.

În activitatea de cumpărare și utilizare a bunurilor și serviciilor necesare, cetățenilor, în calitate de consumatori, trebuie să le fie asigurat cadrul adecvat pentru accesul la informații corecte legate de produsele și serviciile pe care le achiziționează, de starea și gradul de calitate al acestora.                                                     

Sunt convinsă că România acordă importanța cuvenită respectării acestor drepturi, nu doar la nivel național, dar și internațional, iar activitățile desfășurate pe linia de competență vor fi în măsură să elimine orice fel de abuzuri, pentru respectarea legii în domeniul protecției consumatorilor!

 

Deputat PSD Cluj,

Cristina BURCIU

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh