29
Vi, Mar
17 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

    Cabinetul Florin Cîțu are între prioritățile din acest an rezolvarea problemelor existente în ceea ce privește salarizarea din sectorul public și modernizarea sistemul public de pensii.       deputat pnl

    Aceste proiecte se află în prezent pe masa de lucru a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, fiind deja discutate cu partenerii sociali. Temele abordate s-au referit la elaborarea unor propuneri pentru corectarea Legii salarizării, sistemul de acordare a sporurilor, precum și modificările necesare sistemului public de pensii, astfel încât noua lege să fie sustenabilă și nediscriminatorie.

    Viziunea Guvernului în ceea ce privește acordarea sporurilor din sistemul public va fi fundamentată în baza unei analize responsabile, pentru a rezulta modificări pertinente, armonizate cu situația bugetară din prezent și cu previziunile următorilor ani.

    Fiind o sursă importantă de venit și pentru angajații cu salariu minim sau cu venituri mici, dar și pentru cei cu salarii foarte mari, este evident că sporurile trebuie reașezate în conformitate cu argumentele cele mai pertinente, astfel încât să se respecte principiul echității și nimeni să nu aibă de suferit.

    În același timp, Executivul a început procesul de inventariere a salariilor din sectorul bugetar, pentru a se stabili corect ponderea sporurilor acordate pentru condițiile de muncă.

   Guvernul intenționează să stabilească sporurile din sectorul public și în funcție de criteriile de performanță, așa cum se întâmplă peste tot în lume, deoarece este vital ca administrația publică centrală și locală să se modernizeze.

    În concluzie, deciziile luate de Cabinetul Florin Cîțu și coaliția de guvernământ vor fi orientate către creșterea serviciilor publice oferite cetățenilor de către instituțiile statului cu atribuții în acest sens.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh