30
Ma, Noi
25 New Articles

Politic
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Prin manipularea agendei parlamentare, majoritatea politică a reușit să pună sub control politic trei instituții de interes public: Avocatul Poporului, Televiziunea și Radioul public. Între acestea, Avocatul Poporului beneficiază deparlament manipulare protecție constituțională sporită, iar manevra a condus inclusiv la sesizarea Comisiei de la Veneția.

La revocarea din funcție a Avocatului Poporului, majoritatea a convocat Birourile Permanente la ora 9:30, apoi Comisiile Juridice la ora 10, pentru o ședință la ora 11, fără să anunțe în timp util nici Avocatul Poporului, cu atât mai puțin opinia publică. În aceeași zi, la ora 13, ignorând protestele opoziției, majoritatea a adăugat subiectul pe ordinea de zi de plenurilor reunite, și a luat decizia de revocare. Prin manipularea agendei, majoritatea a evitat o dezbatere publică reală pe o temă de interes major.

Hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului este subiectul unei sesizări de neconstituționalitate depusă la Curtea Constituțională și a unei solicitări de clarificări din partea Comisiei de la Veneția. Fără să aștepte clarificarea acestor aspecte, majoritatea a inițiat deja procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului. Și această procedură este una făcută în pripă: există o singură nominalizare, din partea majorității; nu a existat un termen rezonabil pentru depunerea candidaturilor; audierea unicului candidat a fost una formală, lipsită de substanță. 

Pe agenda Parlamentului s-a aflat și revocarea conducerii Televiziunii și Radioului publice. Dacă revocarea în sine s-a desfășurat într-un timp rezonabil și după o procedură, care deși este criticabilă, este permisă de lege, numirea unor noi conducători ai acestor instituții este marcată de abuzuri și încălcarea legii. Inițial, Parlamentul a numit conducători interimari, printr-o procedură nelegală, sancționată, în unanimitate, de Curtea Constituțională. 

După publicarea deciziei CCR, majoritatea politică a înscenat o lipsă de cvorum a plenurilor reunite, prin plecarea parlamentarilor din sală. Astfel, partidele din majoritatea parlamentară au folosit în mod artificial o procedură din lege care permite numirea unor conducători interimari de către Birourile Permanente. Această cale nici măcar nu poate fi supusă controlului de constituționalitate, pentru că verificarea hotărârilor Birourilor Permanente nu intră în atribuțiile CCR.

Aceste manevre de manipulare a agendei parlamentare sunt acțiuni vădite împotriva democrației și statului de drept în România. Nu sunt decât continuarea metodelor iliberale ale guvernărilor precedente care au condus la protestele publice din ultimii ani. 

Solicităm ferm majorității PNL-USRPLUS-UDMR să înceteze cu aceste practici, să repare procesele viciate de revocare și/sau numire a conducătorilor instituțiilor de interes public, și să inițieze de urgență măsuri legislative de amendare a regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, astfel încât să nu mai fie posibile, pe viitor, acțiuni similare.



ActiveWatch
Asociația Miliția Spirituală
Asociația pentru Tehnologie și Internet - ApTI
Centrul pentru Inovare Publică
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale- FONSS 
Respiro - Human Rights Research Centre
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh