23
Dum, Ian
38 New Articles

Politic
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice în cazul deputatului Adrian Miuțescu, urmărit penal pentru 8 infracțiuni de "folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite".

Conform Hotnews, „el este acuzat că ar fi intervenit pentru numirea unor persoane în conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, a Poștei Române, precum și pentru numirea în funcțiile de directori de școli a unor persoane agreate de partid. Miuțescu este unul dintre parlamentarii care marți au demisionat din PNL, alături de Ludovic Orban”, titrează agenția citată.

Iată ce spune DNA în acest caz: „În cauza mediatizată prin comunicatul nr.
932/VIII/3 din data de 12 noiembrie 2021, în considerarea prevederilor legale și constituționale, procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a percheziției informatice  în dosarul penal privind pe Miuțescu Gheorghe Adrian, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000).

         Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PICCJ referatul și dosarul penal  (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Pitești, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin 1 si 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice.

          Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală  necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul  plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv”, transmite BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE de la DNA.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh