28
Ma, Iun
30 New Articles

Politic
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Coaliția de guvernare a lansat Programul „Sprijin pentru România”, un amplu pachet de măsuri de susținere, atât a populației, cât și a agenților economici, în valoare de 17,3 miliarde lei. Aproximativ 52% din această valoare este asigurată din fonduri europene, iar 48% de la bugetul de stat.

Fără îndoială, este cel mai consistent set de ajutor destinat românilor după 1990, absolut necesar în această perioadă cu crize suprapuse, care afectează atât traiul de zi cu zi al oamenilor, cât și activitatea mediului de afaceri.

Din suma totală a Programului, suma de 300 de milioane de euro va fi alocată sprijinului destinat IMM-urilor, care se confruntă cu dificultăţi din cauza efectelor generate de contextul regional și de războiul din Ucraina. Începând cu data de 1 iunie, Guvernul va distribui suma de până la 400.000 de euro/firmă, pentru operatorii economici care au cheltuieli cu peste 15% mai mari la utilităţi.

Este de apreciat că Executivul condus de premierul Nicolae Ciucă pune pe primul plan relansarea investiţiilor, adevăratul motor al creşterii economice. Astfel, bugetul ce va fi distribuit pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, începând cu 1 mai a.c., va fi de 200 de milioane de euro și va consta în încurajarea investiţiilor în valoare de peste un milion de euro, cu efect capital în dezvoltarea regională și cu perspective de continuitate.

Un al capitol al Programului de susținere a economiei se referă la subvenția acordată firmelor de transport rutier de mărfuri, de persoane şi companiilor de distribuţie, în valoare de 0,50 lei/litrul de carburant, suma totală ajungând la 300 de milioane de lei, peste 4.000 de agenți economici urmând să beneficieze de acest sprijin. De asemenea, pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare din domeniul investițiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde lei, fapt ce va permite ajustarea contractelor de investiţii publice aflate în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene.

În ceea ce privește populația, persoanele vulnerabile vor primi, la rândul lor, un ajutor important, principalii beneficiari fiind familiile cu cel puțin doi copii sau monoparentale care au un venit mai mic de 600 lei/lună, pensionarii cu pensie mai mică de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat și persoanele cu dizabilități. Guvernul estimează că un număr de 4,7 milioane de români vor primi voucherele sociale pentru alimentele de bază, începând cu data de 1 iunie, în valoare totală de un miliard euro.

În concluzie, lansarea Programului „Sprijin pentru România” merită toate aprecierile, Guvernul Nicolae Ciucă acordând astfel posibiltatea susținerii financiare concrete a jumătate din populația țării, care, într-un fel sau altul, va beneficia de aceste forme de ajutor din partea statului. Salut ideea acestui demers concret și sunt convinsă că românii vor putea să depășească mult mai bine această perioadă dificilă, prin intermediul pachetului de măsuri ale coaliției de guvernare.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh