26
Vi, Apr
2 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, de la ora 11, hotelul Centrum din Turda s-a desfășurato întrunire a Partidului Puterii Umaniste social-liberal (PPU), filiala Turda, la care au participat reprezentanții ai conducerii centrale a acestei formațiuni politice.

Câteva zeci de membri și simpatizanți au umplut sala restaurantului de la parterul hotelului, pentru a fi puși la curent cu cele mai noi direcții ale partidului condus la Turda de Dorel Corpodean. Invitați ai acestuia au luat loc alături de el la masa prezidiului, printre aceștia

președintele-fondator al PPU, dr. Șerban Rădulescu, vicepreședintele PPU, senatorul Ioan Ghișe, președinta organizației de femei din PPU, Mariana Maier (director al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( OJFIR) Cluj) și  celebrul fost Thumbnail imagebaschetbalist Bruno Roschnafsky, anunțat zilele precedente ca propunerea PPU pentru candidat de primar al municipiului Thumbnail imageCluj-Napoca. În sală au fost prezenți și alți lideri și membri din conducerea filialei clujene sau din filialele de la nivel rural din zona Turda ale acestei formațiuni politice. Membri PPU se laudă cu o colaborare bună și cu celelalte partide, făcând dovada acestui lucru prin prezența președintelui PSD Turda, Cristian Matei, la întrunirea de sâmbătă.

Președintele PPU Turda, Dorel Corpodean, cel care a deschis discuțiile, a lansat o propunere mai degrabă reprezentanților presei decât celorlalte persoane prezente. Aceea de a monitoriza fiecare candidat cu care partidele politice vin pe liste pentru viitoarele alegeri, cu scopul de a fi cunoscut fiecare candidat de către alegători, cu scopul de a se evita accederea în Consiliul local Turda a unor persoane fără coloană vertebrală. Corpodean a reiterat ideea că acest Consiliu local, încă aflat în activitate și din care face și el parte, este cel mai slab Consiliu local de după revoluție. El a afirmat că în acest for există consilieri locali care în 48 de ore s-au „vândut” în schimbul obținerii unor facilități (posturi în Consilii de Administrație, angajări ale unor apropiați) și care apoi au votat „cum trebuie”.

„Presa este cea care ne poate ajuta în scoaterea în evidență a calității celor care candidează. Uitați-vă în ce stare sunt străzile, trotuarele, infrastructura din Turda. Uitați-vă cum arată centrul orașului când dăm în folosință hotelul, oamenii merg la Centrul Thumbnail imageSpa… Cu ce imagine pleacă cei 5-6 sute de mii de vizitatori de la Salina după ce văd că restul orașului este praf?”, s-a întrebat, retoric, Dorel Corpodean.

Senatorul Ghișe a avut un discurs mai amplu, unul tipic de însuflețire a membrilor de partid. Printre altele, acesta s-a axat pe Thumbnail imageceea ce el ar dori să devină o doctrină politică a partidului său, calea principală de acțiune: creșterea accelerată a salariilor și pensiilor. În discursul său, Ghișe a făcut referire, precizând că poate demonstra „cu creionul în mână” că din bugetul de stat și din cele locale se face o mare risipă, risipă care ar putea fi anulată iar sumele astfel salvate, direcționate pentru majorarea salariilor și pensiilor.

„Dumneavoastră, aici la Turda, aveți o șansă specială prin persoana domnului Corpodean, pe care aseară l-am ascultat câteva ceasuri, și îmi permit să spun, dacă domnia sa îmi permite la rândul său, că îl văd ca pe un prototip al umanismului din perspectiva liberalismului economic pe care, așa cum se putea, îl practica încă de dinainte de ’90 și a activității civice și sociale pe care a împlinit-o mai ales după 1990. Am aflat și am văzut cum a susținut aici, atât de multe activități civice și sportive”, l-a lăudat fostul primar al Brașovului pe Dorel Corpodean.

Doctorul Șerban Rădulescu a vorbit, la rândul său despre dezvoltarea rapidă înregistrată de PPU și despre susținerea reciprocă între diferitele filiale ale acestuia. El a promis sprijinul său necondiționat turdenilor, asigurându-și colegii de partid că va fi prezent la Turda la fiecare activitate importantă organizată de PPU.

Rădulescu a mai anunțat că, până la sfârșitul lunii ianuarie, filiala turdeană  a PPU va trebui să își definitiveze lista cu candidați la viitoarele alegeri locale din iunie. Șerban Rădulescu le-a cerut colegilor săi de partid să dea dovadă de seriozitate și de implicare maximă în munca de partid, întrucât 2016 va fi un an complicat pentru societatea românească, cu două scrutine electorale, unul pentru locale iar celălalt pentru alegerile parlamentare.

Sorin Sabău, vicepreședinte PPU Turda, a ținut să precizeze că actuala filială este construit pe scheletul fostului nucleu care a ridicat Partidul Conservator Turda, pe care l-au părăsit în bloc. „Pentru mine echipa este foarte importantă. Și acasă, în familie, și la serviciu și la partid. Noi am reușit să obținem un post de consilier local, atât s-a putut atunci. Acum PPU Turda este rodul unei munci duse încă de atunci, din 2012. Văzând ce s-a întâmplat în Consiliul local de atunci, în acești patru ani, cu bune și rele, suntem pregătiți să obținem mai mult de această dată, printr-o muncă de echipă și mai asiduă”, a dat asigurări Sabău.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh