24
Mie, Apr
10 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

aries-t9


Cei de la Asociația T9 ar putea fi, oricând, jurnaliști. Stilul lor de a critica și a expune ceea ce autoritățile ar prefera să fie ascuns sub preș, îi apropie foarte mult de dezideratul oricărui jurnalist adevărat. Una din ultimele luări de poziție a celor care nu demult au anunțat un candidat la funcția de primar – pe care cetățenii sătui de politicieni să-l poată vota – se referă la remarci pe subiecte minore, în aparență, dar care adunate dau o realitate pe care noi, turdenii, nu vrem să o mai acceptăm.

Iată textul preluat de pe pagina lor, www.turdanoua.ro (sper să nu se supere): „E adevărat: am constatat probleme la Turda. Am identificat nereguli în ceea ce privește buna administrare a orașului. Am constatat că avem un director de spital de râsul curcilor, care și-a propus să facă din instituția pe care o ”conduce” o a doua Sagrada Familia – nu vă impacientați: ne referim la durata existenței șantierului. Și, probabil, la costurile de execuție…. Am trecut de nenumărate ori pe podul cu trotuar desprins și am avertizat că e pericol public. Prompte, autoritățile au desenat două treceri de pietoni pentru a ocoli trotuarul periculos. Este o reacție care încearcă să ascundă mizeria sub preș, dar este o reacție… E bine. Am înțeles: atâta s-a putut, atâta s-a făcut. Am constatat, pe de altă parte, apariția unei fisuri la podul proaspăt reparat din oraș. Știm: nu e grav, nu cade. Se poate remedia. Dorind să vedem detaliile lucrăturii, am constatat încă o ghidușie: harnicii constructori-cârpitori ai podului ”au uitat” să-și curețe locul de muncă: tot molozul rezultat în urma lucrărilor a fost lăsat sub pod. O fi făcând parte din structura de rezistență? Are rolul de a ține podul pe loc? Sau e semnul clar al faptului că lucrul nu s-a încheiat și, la primăvară, se redeschide șantierul și se reînchide podul….?Știm că părem agasanți prin observațiile noastre referitoare la podurile respective, dar iată că am identificat și vinovatul: Arieșul e de vină! Autoritățile pot scăpa de problemele de la poduri prin devierea cursului apei, eventual prin Turda Nouă (cartierul), să ”rezolve” și problema de la spital…”

Eu aș mai comenta, pentru a se vedea clar analogia din începutul acestui text, că am publicat exact acum doi ani un articol intitulat <<Drumurile noastre toate… dar și podurile, sunt ”praf” >>, pe care îl puteți citi aici: http://turdainfo.ro/index.php/Turda/Eveniment/drumurile-noastre-toate-dar-si-podurile-sunt-praf.html. În acel articol susțineam, pe vremea când T9 nu exista, același punct de vedere și arătam pericolul prin care copiii din zona Coloniei de Ciment merg la școală, dar și alte realități supărătoare. N-ar strica să-l citiți și, eventual, să-l recomandați și altora, pentru a vedea realitatea care durează la Turda și care ar trebui să genereze, vorba celor din Asociația T9, o schimbare totală.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh