26
Vi, Apr
1 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Un comunicat de presă al Partidului Național Liberal ne anunță că 20 de liberali, în frunte cu președintele filialei Tudor Ștefănie, au desfășurat o acțiune de curățenie pe cele două maluri ale râului Arieș din zona Oprișani. Cică ar fi strâns nu mai puțin de 70 de saci cu deșeuri.

Deși declarațiile din comunicat susțin altceva, noi suntem de părere că acțiunea a fost una pur electorală, fără niciun alt scop. Rezultatul în ochii alegătorilor?Ecologizare_dig_8_1 Tinde spre zero. De ce? Păi când i-a mai văzut turdeanul de rând pe liberali făcând curățenie pe Malul Arieșului? Era o întrebare retorică...

Dacă ne uităm în poză ce vedem? Organizația de Pensionari ai PNL. Niciun consilier local printre aceștia, niciun membru al actualei conduceri a PNL Turda. Desigur că aceia erau ocupați, muncind în slujba turdeanului, pregătind probabil noi proiecte de hotărâre prin care să scumpească transportul în comun, gunoiul sau apa... Dacă plătim astea și impozitele la primărie, ne rămân puțini bani pentru alte cele. De aceea, cei aflați lângă Ștefănie pot nu doar să mimeze că strâng  deșeuri, pot să se dea peste cap, să facă tumbe ca ursul la circ, pot să se dea cu bicicleta cât vor (că tot ei au refuzat să construiască la Turda o cale pentru biciclete), să joace table și să învelească în table ruina Casei de Cultură care nu a fost și nu va fi niciodată așa ceva... Turdenii vor o schimbare și vor să penalizeze comportamentul celor care s-au bătut în ultimii patru ani doar pentru posturile bine plătite de la societățile subordonate și, mai ales, pentru locurile de membru în Consiliul de Administrație al acestora. Să nu uităm că pentru asta au făcut un simulacru de concurs, întocmind o ierarhie pe note acordate, pentru ca apoi să nu țină seama de ea. Ca la orice concurs trucat.

Ecologizare_dig_10_1Revenind la absența consilierilor locali de la ambele acțiuni de „ecologizare”, să spunem că au lipsit nu numai actualii, ci și viitorii consilieri locali. Care consilieri? Păi nu-i știm. Singurul care îi știe este „jupânul” lor, primarul Tudor Ștefănie, care va căuta să pună pe liste oameni ce nu au tăria să-i iasă din cuvânt. Oameni prea servili ca să-l înfrunte când omul greșește, că oameni suntem... O să le facă o surpriză chiar și liberalilor de frunte dintre care, cu siguranță, mulți își vor lua „țeapă”. În fine, ce să te aștepți de la cineva care a anuțat turdenii că va candida, pentru al patrulea mandat, printr-o sindrofie la Cluj, unde i-a obligat pe liberalii din tot județul să asculte mai întâi imnul Partidului Democrat? Asta doar așa, ca să le-arate cine-i șefu-n PNL. Anunțul a venit, deloc surprinzător, după ce timp de un an a mințit turdenii că nu va mai candida. Alt truc menit să paseze presiunea de pe umerii săi.

Așa că, țineți minte, adevărata curățenie o vor face alegătorii după PNL, nu peneliștii după turdeni!

 

PS Aș fi vrut să public o poză cu primarul turdean care se apleacă să ridice măcar o singură hârtie după turdeni. Nu am avut privilegiul. Poate cu altă ocazie. Speranța moare ultima!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh