30
Ma, Apr
2 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Candidatul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (A.L.D.E.), Mircea Irimie, a primit azi vizita președintelui Senatului, CălinThumbnail imagePopescu Tăriceanu, a deputatului Daniel Constantin și a deputatului Steluța Cătăniciu. Aceștia, alături de alți reprezentanți ai ALDE de la București au venit pentru a susține candidatura gazdei lor la funcția de primar al municipiului Turda și a lui Radu Hanga pentru postul similar de la Câmpia Turzii.

Sala de evenimente a CSA a fost arhiplină, membrii și simpatizanții acestui partid grăbindu-se să spună „prezent” la întâlnirea cu „star”-ul politicii care este Tăriceanu. Numele acestuia, rezonând cu personaje din basmele românești, a fost asociat de nenumărate ori la această întâlnire cu sintagma „cel mai bun, cel mai capabil ministru”, așa cum laudele la adresa deputatului Mircea Irimie nu mai conteneau, din gurile colegilor de la București: ”cel mai bun parlamentar”, „cel mai harnic”, „cel mai bătăios” etc.

Candidatul Radu Hanga a fost extrem de scurt, vorbind imediat după șeful de campanie al ALDE: „Suntem în prag de alegeri. Caracteristica acestor alegeri care se desfășoară într-un singur constă în faptul că nu vor fi câștigate de majorități negociate ci de minorități organizate. Va trebui să ne mobilizăm să câștigăm alegerile. Ne prezentăm la examen. Când te duci la examen, te duci ca să învingi, să câștigi la examenul respectiv”, a spus Hanga care a încheiat parafrazându-l pe Avram Iancu, care a avut un foarte scurt discurs în fața revoluționarilor săi din Apuseni: „ – No, gata?! No, hai!”

A urmat candidatul local, Mircea Irimie, care și-a derulat discursul de candidat pe mai multe paliere. Unul, cu care a început a fost familia și valorile creștine, naționale ale românilor. „Vă mulțumesc, sunteți inima și sufletul meu”, s-a adresat Mircea Irimie soției Simona, fiicei Diana și fiului Flaviu. Un alt palier a fost cel pe care Irimie a situat pe invitații săi, susținând că „este cea mai frumoasă zi din viața mea”, să-și lanseze candidatura în fața unei săli pline cu sute de oameni, după care și-a afirmat aprecierile pozitive la adresa lui Tăriceanu, Constantin și Cătăniciu.

În fine, a urmat un al treilea palier al discursului, unul în care candidatul Mircea Irimie de la ALDE l-a plagiat pe candidatul PSD, Cristian Matei, care a avut același discurs, în urmă cu mai bine de trei luni. Fapt care spune ceva despre Mircea Irimie. EL dovedește că a devenit un om politic pragmatic, versatil, capabil să preia lucrurile bune de la contracandidați și să le susțină cu tărie, pardon, cu tăricenie, ca și cum ar fi ale sale. „Aș vrea să vă vorbesc despre un lucru care ne coordonează viața, de când ne trezim, până ne culcăm și când dormim, de când ne naștem, până suntem pe acest pământ. Orice facem suntem contra cronometru, alergăm, nu reușim… Oameni buni, cea mai mare problemă a noastră, la Turda, în zona noastră, este timpul! Ne-am gândit oare cât costă timpul, că timpul nu iartă? Ne-am gândit oare la timpul copiilor noștri, la timpul părinților noștri, la timpul comunității? Avem o comunitate ancorată în nemișcare. Cine este de vină? Timpul este de vină? Nu! Cineva este de vină, noi trebuie să ne implicăm!”, a spus candidatul Mircea Irimie, în prezent deputat de Turda.

Important pentru eveniment, care se dorea o lansare a candidaților ALDE la Primăriile din zonă, nu doar din Comunitatea Urbană Arieș, au fost mulțumirile adresate de Mircea Irimie, care până la urmă este co-președinte ALDE Cluj, primarilor Radu Hanga (de la Câmpia Turzii), Augustin Duca (de la Săndulești) și Horvath Marton (de la Mociu),care au ales ALDE.

Dacă Irimie a precizat că v-a vorbi doar despre viitor la Turda și nu despre trecut și că își respectă contra-candidații, nu același lucru s-a întâmplat când la microfon au ajuns invitații săi. Discursurile invitaților au fost, realmente, într-un crescendo. De la scurtele vorbe rostite de Radu Hanga, cel care a fost membru PSD în ultimii 24 de ani, la cele ale liderului liberal C. P. Tăriceanu (devenit membru PNL încă din decembrie 1989, după propriile sale spuse), care pare dispus să apere liberalismul și valorile sale, iar pentru asta a abătut „foc și pucioasă” asupra actualului Partid Național Liberal, „infestat” cu foștii membri ai Partidului Democrat-Liberal. Însă tonul atacului asupra pozițiile PD-L-iștilor, ocupate în spatele redutei liberale, a fost dat de bătăioasa Steluța Cătăniciu, „sora” întru ALDE a lui Mircea Irimie, cum a numit-o acesta. „Sunt alături de Mircea ca prieten și mp bucur că am putut să descopăr în foarte scurt timp un om cu suflet foarte mare. (…) Mircea, în calitate de prieten eu te contrazic atunci când spui că toți adversarii politici trebuie respectați. În general așa este… toți adversarii politici trebuie respectați. Eu n-o să respect niciodată nici un adversar politic care a făcut parte din Partidul Democrat-Liberal care atunci când a fost la guvernare în perioada 2008-2012 și-au bătut joc de România. Au împărțit România în două. România lor, în care au curs sute de milioane de euro pentru ei și mafia lor portocalie și România care le-a rămas românilor, jefuită și furată”, a declamat Steluța Cătăniciu, lovind în mai mulți dintre cei prezenți în sală. Este adevărat că ea a precizat că nu o să respecte adversarii politici care au făcut parte din PD-L în perioada 2008-2012 iar pe cale de consecință lasă o poartă deschisă actualilor colegi din aceeași categorie. Pentru că inclusiv candidatul de primar Mircea Irimie a făcut parte din acela partid, în acea perioadă. La fel deputatul ALDE de Câmpia Turzii, Ioan Moldovan, și mulți alții care au plecat din PD-L cu Mircea Irimie și Ioan Moldovan din PD-L după alegerile parlamentare din 2012. „Acești oameni nu merită respectul nostru, iar ei știu acest lucru!”, i-a înfierat Steluța Cătăniciu pe foștii colegi ai lui alde Boc și Ștefănie, Băsescu, Elena Udrea și Monica Iacob Ridzi.

Mi-am amintit de sloganul sub care a candidat actualul primar la alegerile din 2004 „Este timpul lui!” Nu știu dacă a fost timpul lui Tudor Ștefănie sau al Alianței „DA”. Îl văd în spate pe Sorin Săveanu, un liberal deosebit. Poate ar fi fost de 1000 de ori mai bun primar decât Ștefănie! Dar pot să vă spun un lucru: timpul lui Ștefănie a expirat! La această oră este timpul lui Mircea Irimie pentru Primăria municipiului… Turda!”, a mai spus Steluța Cătăniciu care a afirmat că la Turda ALDE dă cea mai grea bătălie din județul Cluj.

Bineînțeles că  audiența aștepta cu cel mai mare interes cuvântarea președintelui senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cel care la rândul său, a „tăbărât” asupra foștilor PD-L-iști, despre care Tăriceanu a afirmat, nici mai mult, nici mai puțin decât că au făcut să dispară 1 miliard de euro,  înspre camarila de partid, din fondurile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). „PD-L-ul nu a furat un miliard de lei. Au furat un miliard de lei, pe spinarea românilor, pe greutățile și suferințele lor. Asta este marca definitorie, a guvernării Boc-Băsescu. Din 2012 am încercat să îndreptăm lucrurile. Și am reușit. Am repus România pe creștere economică. Creșterea economică a început, din nou, să se simtă în buzunarele românilor. Au crescut salariile în diferite domenii,  a scăzut TVA-ul,  au scăzut taxele, contribuțiile sociale, alte măsuri de natură economică, reducerea impozitului pe profitul reinvestit ș.a.m.d”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu care a mai arătat că actualul guvern tehnocrat este, de fapt, guvernul președintelui Iohannis.

Liderul ALDE a conchis apoi: ”Vreau să vă mai cer nu doar pentru acum, la locale, ci și în toamnă, să votați ALDE. Să lăsăm PNL-ul ceea ce este astăzi: o firmă, cu o veche tradiție, într-adevăr, dar în spatele căreia se ascund PDL-iștii vopsiți. PDL-iștii care astăzi nu mai au curajul să iasă în public pentru greșelile, pentru jaful pe care l-au făcut în perioada 2009-2012. Au avut nevoie de un paravan în spatele căruia să se ascundă și acest paravan, din păcate, este PNL!”

Întrunirea s-a încheiat cu fotografii care să rămână în memoria afectivă a celor care au participat la cea dintâi descălecare a lui Tăriceanu la Turda.

 

FOTOGRAFII de la EVENIMENT PUTETI viziona aici.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh