PRM Turda a primit o grea lovitură prin plecare a câtorva zeci de membri, în frunte cu fostul consilier local Stelian Mărginean, la PSD Turda. Douăzeci și șase dintre membrii PRM, considerați drept ”tineret” deși unii au aproape cincizeci de ani, au ales să plece la partidul condus de Cristian Matei, în urma mai multor dispute avute cu președintele PRM Turda, Doru Anca. Stelian Mărginean fusese, la alegerile din 2009 din cadrul filialei PRM Turda, contracandidatul lui Doru Anca la funcția de președinte. Dealtfel Mărginean îl acuzase pe actualul președinte de fraudă la acele alegeri, iar rezultatul acestora a fost validat la doar un vot diferență, 8 voturi pentru față de 7 împotrivă, cu largul sprijin al unor colegi de partid care l-au susținut pe Anca, așa cum ar fi, de exemplu, președintele PRM Câmpia Turzii, Alexandru Tulai.
Stelian Mărginean, liderul grupului care a trecut la PSD, spune că au fost primiți în cadrul organizației Turda a Partidului Social Democrat în 23 aprilie când, 26 de membri reprezentativi din PRM au ales să nu mai suporte modul în care Doru Anca înțelege să facă politică. Mărginean susține că aceștia vor fi urmați de alți peste 70 de membri PRM, care vor trece și ei, în perioada următoare la PSD.
Cristian Matei a precizat despre noii membri PSD: ”În ultima perioadă au existat solicitări din partea unor membri PRM de a intra în rândurile Partidului Social Democrat și doresc să punctez faptul că iată, există susținerea societății civile pentru Uniunea Social-Liberală, prin faptul că domnul Mărginean Stelian este președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România.”
Stelian Mărginean a spus, la prezentarea lui și a colegilor săi, ca membri PSD: ”Mulțumesc conducerii PSD Turda că a manifestat deschidere față de noi. De ce am trecut la Partidul Social Democrat? Pentru că noi considerăm că este un partid format din membri ai căror obiectiv principal este cetăţeanul cu toate nevoile lui. Consider că PSD are o doctrină foarte apropiată de cetățean. Noi, împreună cu asociația încercăm să ajutăm oamenii bolnavi iar aici am găsit deschidere. Despre colegii mei, sunt membri vechi ai PRM, domnul Lupu a fost și candidat propus pentru Camera Deputaților în 2008, este doamna Gabriela Mocanu, domnul Liviu Botezan, sunt mulți membri tineri dar și mai în vârstă, cum este domnul Bojan," a precizat Stelian Mărginean. El și-a continuat discursul pentru a lămuri motivele plecării peremiștilor din grupul său la PSD. ”În PRM nu ne-am mai regăsit în politica dusă de actuala conducere, în ultimii ani. Acea politică nu mai viza interesele partidului, a omului în primul rând, și am considerat că trebuie să mergem mai departe alături de o echipă care, pe lângă faptul că o considerăm câștigătoare, este una care se gândește la om, în primul rând” a precizat Stelian Mărginean.
Președintele Cristian Matei a ținut să precizeze, la rândul său, că a apreciat faptul că Stelian Mărginean nu a venit la PSD cerând poziții pe lista de candidați ori alte beneficii. Cu toate acestea, conducerea PSD Turda a luat decizia ca Stelian Mărginean să ocupe funcția de vicepreședinte al acestei organizații.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.