25
Sam, Iun
32 New Articles

Politic
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Thumbnail imageSenatorul Șerban Rădulescu a fost prezent ieri la Turda pentru a sprijini echipa lui Dorel Corpodean în momentul anunțării candidaților pentru alegerile locale din 10 iunie 2012. Chiar senatorul a fost cel care a luat primul cuvântul la întâlnirea găzduită de sediul Partidului Conservator, la care au fost prezenți câțiva dintre cei cu care partidul respectiv se prezintă în fața alegătorilor în campania electorală ce stă să înceapă. ”Vrem să anunțăm oficial candidatura domnului Dorel Corpodean la Primăria Turda și lista de consilieri locali care este completă și cu rezerve. Faptul că mergem singuri

în aceste alegeri se datorează unor neînțelegeri la nivelul USL în privința candidatului la primărie. Am dorit și aici și la Câmpia Turzii ca reprezentantul nostru să fie candidatul USL însă nu s-a dorit. Și nu dorim acest lucru doar prin niște ambiții nesusținute ci prin faptul că domnul Dorel Corpodean era cel mai nimerit să devină candidatul USL-ului în această cursă pentru Primăria Turzii”, a precizat senatorul Șerban Rădulescu.

Senatorul a mai subliniat că toți candidații de pe lista PC Turda, în frunte cu Dorel Corpodean se prezintă în fața electoratului cu realizările lor, cu realizările pe care le-au avut în viața de zi cu zi, ceea ce îi recomandă că știu să facă lucruri bune și pentru concetățenii lor.

La rândul său, candidatul pentru funcția de primar din partea PC Turda, Dorel Corpodean, a spus celor prezenți: ”Am peste 35 de ani de activitate, am început de la 18 ani în industria lemnului, am lucrat în agricultură, în comerț, în servicii. Pot să spun că am o experiență care mă ajută enorm atât în activitatea pe care o am cât și, sper, în activitatea viitoare. Șaptesprezece ani de zile am lucrat în domeniul privat și în toată această perioadă, mai ales în ultimii 10 ani am asigurat peste 700 de locuri de muncă. La ora actuală lucrez în trei societăți, la două dintre ele ocup funcția de conducere, de manager, iar în cealaltă sunt asociat. Prin condițiile pe care le-am asigurat dau de lucru la 287 de salariați cu perspectivă de creștere” a ținut să sublinieze Corpodean despre activitatea sa recentă.

Nu mai inserăm aici un succint curriculum vitae pe care Dorel Corpodean și l-a prezentat, pentru că în campania electorală care va începe în 10 mai, toți candidații vor face cunoscute, pe toate canalele media și nu numai, aceste informații, mai detaliate decât am fi făcut-o noi, referitoare la candidații lor.

Thumbnail imageSorin Sabău, ocupantul poziției secunde pe lista de candidați din partea PC Turda, pentru funcția de consilier local, a dat citirea componenței echipei cu care acest partid atacă alegerile din 2012. Nici această listă nu o mai prezentăm întrucât am publicat-o săptămâna trecută. Vom reaminti doar că pe primul loc se situează Dorel Corpodean, pe doi, așa cum am spus, Sorin Sabău, urmat de Cristian Ințe și Bogdan Aron. Sorin Sabău a spus referitor la componența listei: ”Echipa noastră se dorește ca o alternativă viabilă și nouă pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea și administrarea Turzii în următorii patru ani. Experiența noastră ne îndreptățește să ne depunem candidaturile să ne punem la dispoziția comunității experiența și profesionalismul de care am dat dovadă până acum și sperăm ca toate proiectele la care vom lucra să poarte amprenta în bine a consilierilor și a primarului Partidului Conservator” a arătat Sabău.

Ideea principală pe care marșează Partidul Conservator, din spusele celor prezenți este ”schimbarea”, crearea de alternative la actuala conducere, pe care conservatorii nu au ezitat să o critice. Dorel Corpodean a arătat că mediul de afaceri a fost ”lovit” în acești ultimi patru ani, economia a slăbit iar oamenii de afaceri abia dacă reușesc să-și conserve firmele, fără să poată fi vorba de obținerea unor creșteri economice sau de posibilitatea dezvoltării ori a creării de noi locuri de muncă. Referitor la locurile de muncă, Dorel Corpodean s-a referit la situația de la Turda spunând că ”Dacă în ritmul acesta se va merge vă dați seama unde va ajunge un oraș ca Turda care, față de 29 de mii de salariați a ajuns să aibă patru mii de angajați. Dacă actuala administrație crede că de la patru mii de angajați va putea obține cheltuielile necesare pentru gospodărirea orașului, la care se adaugă și investiții care văd că se votează într-o veselie, fără să se țină cont de gradul de îndatorare, vă dați seama la ce risc suntem supuși”, a spus Dorel Corpodean.

Reprezentanții PC Turda au propus înființarea unui birou de consultanță, de sprijinire a eventualilor investitori străini, la nivelul Primăriei Turda. Ei au avansat chiar și o propunere de denumire a acestuia: birou de strategie economică. În cadrul acestuia, conservatorii au propus să activeze persoane cunoscătoare a mai multor limbi străine și a legislației române care să-i poată ajuta pe investitorii străini care ar fi interesați de deschiderea unor afaceri aici.

Cristian Ințe, vicepreședinte al PC Turda a spus și el: ”Trebuie ca, de la nivelul primăriei, să se insiste mult pentru dezvoltarea mediului privat. Pentru că mediul privat va aduce înflorirea Turzii. Trebuie doar să insiști”, a subliniat Ințe.

Discuțiile politice au continuat, așa cum este normal pentru un partid politic angrenat în cursa electorală. Despre ideile și programele conservatorilor vom mai avea ocazia să scriem. Trebuie doar să mai precizăm că ei au prezentat și o sinteză a programul PC pentru Turda, un mesaj în 12 puncte către cetățeni, care va fi conținut pe pliantele realizate de acest partid pentru campania electorală ce urmează.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh