02
Joi, Mai
2 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Mulțumim Tudor Tomșa-Stoian, mulțumim prietenilor tăi și Asociației Educalise pentru donația de carte în valoare de 4392 lei!
Un fost cititor al Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda, Tudor Tomșa-Stoian, a ales în acest an să sărbătorească împlinirea celor 36 de ani printr-un gest care ne-a emoționat și care va contribui la împrospătarea fondului de carte existent, spre bucuria comunității turdene. El a decis să folosească aplicația Facebook pentru zilele de naștere îndemnându-și prietenii să nu îi cumpere un cadou, ci să doneze banii pentru Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda. ”Fiecare persoană, indiferent de venituri, trebuie să aibă acces la lectură. Permisul de bibliotecă, de câțiva lei pe an, oferă oamenilor cu venituri modeste (și nu numai) o modalitate de a se putea bucura de cărți, reviste, ziare și audio book-uri. De aceea cred că este de datoria comunităților locale ca bibliotecile fiecărui oraș să dețină un fond de carte actualizat și mereu proaspăt prin donații constante și consistente”, a menționat el în postarea de pe contul său de Facebook. La mulți ani fericiți și mulțumim Tudor pentru generozitatea ta! Ești primul care folosește opțiunea de Facebook pentru zilele de naștere în favoarea bibliotecii publice turdene. Mulțumim pentru donație, implicare, și pentru că ai ales să faci o schimbare în viața comunității turdene și nu ai uitat biblioteca noastră! Îți mulțumim că ai ales să faci parte din schimbarea pozitivă! Adevărata schimbare în viață pornește cu motivația și efortul oamenilor. Generozitatea ta deschide ușa unui început. Și pentru că binele se face doar alături de oameni buni, gestul tău a făcut ca prietenii tăi să doneze pentru instituția de cultură turdeană și pic cu pic, adunate, sumele totalizează acum, la final, 2196 lei. Cine se aseamănă, se adună, spune un vechi proverb românesc. Gestul tău prilejuit de împlinirea celor 36 de ani a adunat prieteni generoși și frumoși ca tine. Vă suntem foarte recunoscători și Vă mulțumim tuturor și fiecăruia în parte!
Campaniei inițiate de Tudor i s-a alăturat Asociația caritabilă Educalise. Asociația Educalise desfășoară acțiuni în trei direcții: sănătate (acțiuni de pictat saloanele spitalelor de stat și dotat spitalele cu jucării de perete pentru sălile de așteptare, campanii medicale), educație (campanii și traininguri pentru copii și tineri, campanii de donat cărți) și social (sprijinirea familiilor în dificultate sau cu copii bolnavi). Educalise a anunțat că va dubla suma la finalul campaniei lui Tudor. Așa se face că suma finală adunată la această campanie este de 4392 lei. Mulțumim și oamenilor frumoși de la Educalise! Implicarea Dumneavoastră directă în sprijinul achiziției de carte nouă suntem siguri că va aduce zâmbete pe fețele multor utilizatori ai bibliotecii. Nu putem decât să vă mulțumim, atât din partea noastră, cât și în numele lor, pentru implicarea voastră în proiectele pe care le derulați, în astfel de activități, pentru că bunăstarea emoțională și materială nu fac decât să ducă la o lume mai bună!
Vom folosi cărțile care urmează să fie donate pentru a menține și dezvolta colecțiile Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda. Mulțumim tuturor!
 
Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh