28
Joi, Mar
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul de presă care prezintă informații eronate, cu titlul Turda are conturile blocate și bunuri sub sechestru, ținând cont de prevederile legale, Municipiul Turda transmite următorul Drept la replică:

Ca prim aspect dorim să învederăm faptul că articolul are grave carențe de documentare și prezintă distorsionat starea de fapt, în condițiile în care Municipiul Turda nu are bunuri sub sechestru.

Mai mult, în cadrul procedurii de executare silită imobilele nu se sechestrează, ci se dispune urmărirea silită imobiliară, instituția sechestrului fiind străină de subiectul articolului.

Cu referire la actele execuționale comunicate de către B. Ș. I. C. prin care se învederează plata sumei de bani în cuantum de 693.878,16 lei în termen de 1 zi (conform primei somații) respectiv 15 zile (conform celei de-a doua somații- cu punerea în vedere că urmează a fi executat imobilul teren în suprafață de 2949 mp din Turda, înscris in CF 64790, număr cadastral 64790) arătăm următoarele:

Creditorii P. dețin încuviințarea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 725/2021 (dosar 1529/117/2021) definitivă conform cu hotărârea Curții de Apel Cluj nr. 84/2022 care dispune la Obligarea pârâtului MUNICIPIUL TURDA la plata sumei de 656.955 RON în favoarea reclamanților P. G. și P. M., reprezentând folos nerealizat în perioada 1 ianuarie 2018-31 martie 2021. Obligă pârâtul la plata sumei de 10.174,55 lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru în favoarea reclamanților P. G. și P. M. respectiv în apel când instanța obligă pârâtul MT prin P să plătească reclamanților PG si PM câte 2.975 lei, cheltuieli de judecată parțiale în prima instanță. Obligă pe pârât să plătească reclamanților PG și PM suma de 4.400 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, rezultând un total de 674.504,55 lei.

Față de această situație arătăm că în prezent Municipiul Turda nu are instituită vreo măsură de sechestrare a vreunui bun imobil și nici conturile blocate, singurele măsuri întreprinse de către creditori fiind demararea unei executări silite mobiliare și imobiliare, împotriva căreia se poate formula contestație la executare în termen de 15 zile de la comunicare, termen ce nu s-a împlinit încă. Astfel, Municipiul Turda va demara toate demersurile legale, inclusiv contestație la executare, în vederea protejării intereselor sale împotriva acestor acte de executare, care sunt întreprinse în mod abuziv și nelegal de către executorul judecătoresc, cu ignorarea termenelor legale instituite de legiuitor pentru executarea instituțiilor publice, nerespectare ce atrage per se nulitatea actelor de executare.

În egală măsură, imobilul teren în suprafață de 2.949 mp din Turda, înscris în CF 64790, număr cadastral 64790 este liber de orice sarcini în prezent, neavând înscrisă în Cartea Funciară niciun act de executare silită.

În acest context, nu se poate afirma că bunurile Municipiului Turda sunt sub sechestru, toate aceste afirmații au unicul scop de a crea presiune mediatică asupra unei instituții publice, care sub acest impact să cedeze unor măsuri de executare nelegală.

Totodată, este de subliniat că acești creditori nu au încercat niciun moment soluționarea amiabilă și identificarea unor măsuri legale, rezonabile, ci au apelat direct la această executare silită nelegală, demonstrându-se reaua-credință și dorința acestora de a obține îndestularea creanței cu orice preț, cu încălcarea normelor generale de drept.

 

Biroul de presă

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh