20
Sam, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
#MaratonulRutier ajunge la fratele vitreg, dar tot blestemat. Ieri am ajuns la Nădășelu, iar de acolo și până la Târgu Mureș singurul segment lipsă din A3 este cel de 15,7 kilometri dintre Câmpia Turzii și Chețani. Hartă interactivă: https://bit.ly/3tghnRx.
La fel ca tronsonul Biharia-Chiribiș-Suplacu de Barcău, și acesta are o istorie zbuciumată. Inițial a făcut parte din celebrul contract Bechtel care acoperea toată distanța Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea, americanii neapucând să deranjeze aici niciun fir de iarbă înainte să li se rezilieze contractul în 2013.
Acum 8 ani, mai precis în 22.06.2014, CNAIR scoate la licitație lotul și atribuie (rapid pentru standardele CNAIR) contractul în 19.02.2015 românilor de la Straco. Doar un "detaliu neimportant": valoarea estimată - 620 milioane lei, prețul dat de Straco și contractat - 280 milioane lei, adică 45%. Rețeta clasică "ofertăm grosolan la preț de dumping și vedem noi cum ne descurcăm".
Și s-a ales praful. Încă de la startul lucrărilor din 2016, antreprenorul s-a mișcat încet, foarte încet și deloc, trăgând de timp cât a putut și agățându-se de fiecare chichiță legislativă și contractuală. Între timp a intrat în insolvență și ulterior în faliment.
Exasperați, de la începutul anului 2020 am cerut public rezilierea contractului în nenumărate rânduri, dar abia ministrul Cătălin Drulă a avut curajul să "rupă pisica" în 11.03.2021, Straco ajungând în acel moment la un stadiu în teren de nici 40% după 5 ani de "muncă", așa cum o arată filmarea noastră de la mijlocul lunii martie 2021: https://youtu.be/bBWeRE0inMY.
Tupeul antreprenorului nu se oprește aici și atacă imediat rezilierea printr-o procedură de urgență, profitând de prevederile legii insolvenței și reușind să blocheze o perioadă scoaterea la licitație a restului lucrărilor.
Într-un final, CNAIR lansează licitația în 20.07.2021, se depun doar 3 oferte în 30.09.2021 și, surpriză, câștigătorul inițial este asocierea Trameco-Drum Asfalt. Vă spune ceva? Vedeți episoadele 2: https://bit.ly/3aoSMU3 și 3: https://bit.ly/3Mq2bs4.
Dar nu se termină aici. Strabag a depus contestație și a câștigat (parțial) la CNSC, atât Strabag cât și Trameco-Drum Asfalt făcând recursuri la Curtea de Apel București, ambele respinse de curând. Pe românește? Mingea este acum la CNAIR care trebuie să reevalueze oferta Trameco-Drum Asfalt, să emită un nou raport al procedurii cu un (nou?) câștigător și apoi urmează încă o rundă de contestații!
Dacă responsabilii CNAIR întârzie reevaluarea și contestațiile ne duc iarăși în instanță, atunci probabil că abia la anul vom afla cine va strânge cioburile după Straco și va reuși să unească Târgu Mureș de Cluj-Napoca pe Autostrada A3.
 NR: 

Pentru Subsecțiunea 3C2, Chiribiș - Biharia, contractul a fost reziliat în data de 12 mai 2022.

CNAIR a început deja pregătirea documentației pentru lansarea în licitație, în luna iunie, a contractului pentru proiectarea și execuția celor 28,55 de km ai acestei secțiuni.

 

 
 
 
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh