29
Lun, Apr
2 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Un obiectiv care a costat de două-trei ori cât modernizarea Salinei Turda in 2009, a fost inaugurat ieri în orașul de pe Arieș.

Turda Arena, o bijuterie de 23 de milioane de euro, și-a deschis porțile cu un prim eveniment: premierea de către primarul turdean Cristian Matei a celor mai merituoși sportivi ai orașului. De altfel, majoritatea cluburilor sportive turdene au amenajat în spațiul din jurul noii investiții standuri în care și-au prezentat performanțele dat și modul în care pot fi contactați de cei care doresc să practice unul sau altul dintre sporturi.

„Un vis devenit realitate”, a esențializat, plin de emoție, primarul Cristian Matei, care, cu modestie, nu a expus toate eforturile și sacrificiile făcute pentru edificarea acestui vis al său și a generații de turdeni: Turda Arena. Nici cum a reușit să convingă guvernul să suplimenteze finanțarea obiectivului de la 18 la 23 de milioane de euro, însă a subliniat că există în România 6 săli polivalente asemănătoare, pornind de la același proiect tehnic, însă niciuna nu este situată într-o localitatea care nu este reședință de județ, decât Turda Arena. Și a mai subliniat că dintre toate sălile polivalente din țară, cea de la Cluj este cea mai impozantă, dar după ea, cea de la Turda este cea mai modernă. Iar apropierea celor două, așa cum a discutat primarul turdean cu cel al reședinței de județ, Emil Boc, va duce la organizarea unor competiții europene și internaționale în diferite sporturi. De altfel, ambii primari liberali, sunt recunoscuți ca susținători ai celor care își trăiesc viața după dictonul latin Mens Sana in Corpore Sano.

Inaugurarea Turda Arena a atras sute de sportivi și familiile lor, dar sala nu a fost plină. Se speră toate cele 3200 de locuri să fie ocupate duminică, de la ora 15, când Potaissa Turda joacă în compania campioanei Dinamo București!

Conferința de presă, având în vedere că ne aflăm în campanie electorală, a fost politizată prin prezența președintelui PNL Cluj, Daniel Buda, a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, dar și a primarilor din zonă, chiar și membri ai altor partide, cum este  Ioan Zeng de la Mihai Viteazu și Ioan Racolța de la Călărași, alături de o seamă de consilieri locali turdeni, liberali, bineînțeles, și membri marcanți ai administrației locale și a principalelor instituții publice din oraș.

Prezent la conferința de presă inaugurală, europarlamentarul Daniel Buda a subliniat importanța fondurilor europene în realizarea unor modernizări fundamentale pentru români, iar Municipiul Turda este campion la atragerea acestor sume enorme de bani din finanțare europeană. Dar, crede europarlamentarul, cel mai mare câștig, odată cu inaugurarea sălii polivalente de la Turda, este că generațiile viitoare vor fi mai sănătoase, prin practicarea diferitelor sporturi găzduite de noua infrastructură.

Și Alin Tișe l-a felicitat pe primarul turdean, așa cum puteți vedea în videoclipul alăturat, însă, vând în vedere că el este prezent abia a doua oară în acest mandat la Turda, vă lăsăm să-i descoperiți vorbele în respectiva înregistrare.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Aș dori să subliniez importanța unui obiectiv ca Sala Polivalentă Turda Arena, un deziderat al primarilor din ultimii 30 de ani. Pentru generațiile mai tinere, să ne amintim că primarul pesedist Virgil Blasiu, în 2003 a turnat chiar fundația unei săli polivalente, pe locul unde acum este Parcul Teilor de pe strada Tineretului. Inimosul primar încerca astfel să forțeze mâna autorităților județene și naționale să finanțeze un astfel de edificiu. Atunci nu existau fonduri europene. Următorul primar, Tudor Ștefănie, cu toate că avea susținere totală din partea conducerii Partidului Democrat din care făcea parte și care a avut, la un moment dat, toate frâiele puterii, a scos fundațiile turnate de predecesorul său, transformând zona în, așa cum spuneam, un parc public, cu o fântână extrem de urâtă, respectivul edil având, se pare o pasiune pentru fântânile kitsch-oase. Dar a beneficiat de susținere pentru modernizarea Salinei, lucru extrem de important, având meritul obținerii finanțării, chiar dacă proiectul este tot al primarului Blasiu.

În treacăt fie spus, la inaugurarea Turda Arena de ieri, a asistat un alt fost primar, primul ales după revoluție, profesorul Ioan Bembea, fost edil ales pe listele PUNR, dacă vă mai amintiți de acest partid...

De aceea este extrem de importantă realizarea primarului liberal fost pesedist, Cristian Matei, pentru că încercări din partea administrațiilor locale care s-au perindat în ultimele trei decenii au existat continuu, însă abia acum o urbe de 50 000 de oameni ca Turda a reușit construirea unui astfel de templu al sportului și diferitelor evenimente artistice, ceea ce este o MEGA REUȘITĂ!

Iar primarul Cristian Matei a transmis că noua sală va primi cu brațele deschise formații sportive din întregul areal, pentru că sportul, nu-i așa, nu are granițe!

Așadar acordăm toate felicitările și aplauzele cuvenite, primarului Cristian Matei și celor cu care s-a coordonat pentru edificarea acestei investiții ridicate prin Compania Națională de Investiții, o clădire modernă și încăpătoare, o sală cum nu mai există alta, într-un oraș de nivelul Turzii!

Ar trebui să medităm cu toții la asta și să conștientizăm valorile pe care le avem!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh