02
Joi, Mai
1 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

În urma consultărilor, Ministrul Agriculturii Achim Irimescu a semnat, în 22 februarie 2016, Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 619/2015 pentru simplificarea procedurilor cu privire la formularul unic de plată, informează Asociația P.A.Z.I.A. Câmpia Turzii. Astfel, în perioada imediat următoare se va publica, în Monitorul Oficial al României, Ordinul 620, care conţine formularul cererii unice de plată.

Într-o informare semnată de președintele Asociației P.A.Z.I.A. Câmpia Turzii, Ioan Hârceagă, se precizează că „Fermierii vor putea, începând cu 1 Martie 2016, să depună cererile unice de plată conform prevederilor precizate în actele normative în vigoare, respectiv în perioada 1 martie - 15 mai 2016, fără penalităţi.paziaAGA

Aceeași sursă susține că Ordinul 620/2016 va cuprinde simplificarea dovezii utilizării terenului, fiind suficientă o adeverinţă de la primărie, conform registrului agricol, contracte de închiriere/arendare încheiat între fermieri şi UAT/ADS. Ca urmare, de acum nu se vor mai solicita copie filă Registru Agricol, declaraţie pe proprie răspundere a fermierului privind motivul lipsei acestui document, tabelul centralizator cu contractele, se mai precizează în documentul citat.

În schimb, s-a introdus menţiunea înscrierii suprafeţelor rezultate din însumarea suprafeţelor iar plata impozitelor şi taxelor locale a fost exclusă dintre  condiţie obligatorie la eliberarea adeverinţelor.

Conform informațiilor de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rural, cererile unice de plată vor fi supuse controalelor încrucişate preliminare. „Pentru sprijinul cuplat  la cultura de cânepă pentru ulei se elimină obligativitatea încheierii de contracte cu unităţile de procesare autorizate. S-a eliminat adeverinţa medicului veterinar de liberă practică împuternicit cu menţiunea acţiunilor prevăzute, legat de termenul de depunere a cererii unice de plată. Sunt noi reguli privind desfiinţarea culturilor secundare, încorporate în sol, fiind înlocuită cu distrugerea mecanică, termen mai larg, prelungindu-se cu termenul de la 31 martie până la 31 aprilie, cu condiţia notificării Centrului Judeţean APIA. Toate aceste măsuri stimulative pentru fermieri vor trebui să ducă la simplificarea depunerii cererilor”, arată președintele Ioan Hârceagă, care a subliniat că, în opinia Asociaţiei P.A.Z.I.A., aceste măsuri sunt binevenite şi trebuie să fie cât mai repede aduse la cunoștința producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh