29
Vi, Mar
17 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Aflată la prima ediție, Gala excelenței feminine „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de presă MediaUno, Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, a adus pe scena de la Palatul Regal, Muzeul Național de Artă al României pe doamnele României active profesional și social în toate domeniile de activitate, printre acestea aflându-se și colega noastră locotenent comandor Marinela-Romina Mîrza.
 
Pilot clasa I pe avionul MiG-21 LANCER , aceasta a primit Premiul de Excelență pentru activitatea desfășurată ca prima femeie pilot care execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană sub comanda NATO, înmânat de Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general locotenent Viorel Pană.
Cuvintele sale au fost la superlativ față de activitatea și mediul în care își desfășoară activitatea, însă camaraderia de care dă dovadă, amintindu-i pe colegii ei, ne arată faptul că indiferent cât de sus ar ajunge, nu va uita niciodată de cei care îi sunt alături zi de zi: „nominalizarea pentru acest premiu îmi acordă și mai multă încredere, fiind momentan la început de carieră și în același timp mă obligă să îmi reprezint în continuare aviația, armata și țara cu demnitate. În același timp, pentru că am menționat aviația, iar aviația este un domeniu al excelenței, vreau să dedic acest premiu tuturor colegelor și colegilor mei din aviația militară, pentru că factorul uman este decisiv, iar în acest domeniu cooperarea și încrederea reciprocă ne definesc”.
Suntem mândri să avem în Baza 71 Aeriană colegi care își desfășoară activitatea cu atâta pasiune și dorință de a fi cei mai buni și suntem convinși de faptul că Romina va atinge cele mai înalte culmi ale spațiului aerian.
Felicitări pentru toate cunoștințele dobândite până acum și pentru faptul că ai dovedit că femeile sunt conștiente de puterea lor și o folosesc pentru a ajunge cât mai sus!
Text: Andreea Oniță
Foto: Alexandru Badea
 
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh