18
Joi, Apr
16 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primarul turdean Cristian Matei a comentat pe pagina de Facebook a lui Dragoș Damian, CEO la fabrica de medicamente Terapia Cluj-Napoca, mulțumindu-i acestuia pentru aprecierile la adresa sa și a muncii sale. 

Edilul turdean s-a arătat dispus să coopereze cu specialistul clujean pentru îmbunătățirea sectorului de producție a medicamentelor în România:

„Vă mulțumesc cu sinceritate pentru considerație, domnule Dragoș Damian.

Chiar dacă încă nu ne cunoaștem, aprecierile venind din partea dumneavoastră mă determină să mă simt mai mult decât onorat! Pas cu pas, devine o certitudine pentru toată lumea că eforturile administrației publice locale de la Turda în direcția atragerii de noi investitori (în toate domeniile, dar mai ales în domenii de vârf, strategice), precum și preocupările constante pentru crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite, pentru tinerii absolvenți de licee și universități, turdeni, nu sunt de prisos și, drept dovadă, nu rămân fără ecou.

În privința tematicii în discuție, totul a început acum aproape un an când m-am întâlnit prima dată cu conducerea companiei STADA și am purtat discuții, argumentate spun eu, despre posibilitatea amplasării unei fabrici de medicamente la Turda. Rezumând, pot afirma că a fost un schimb de păreri, de vederi, de viziune și determinare. Tot atunci am aflat ca Turda este doar una din cele nouă locații luate în considerare pentru construcția noii fabrici. Și iată că argumentele noastre de atunci, viziunea, interesul și deschiderea arătată de noi spre dezvoltarea municipiului Turda și implicit a zonei de centru Ardeal, au făcut ca varianta propusă de noi să devinăștigătoare. Ați surprins foarte bine aceste lucruri, dar și argumentația expusă de dumneavoastră în favoarea construirii unui astfel de edificiu în România (după atâta timp) este remarcabilă. Un mare atu pentru țară, pentru județul Cluj, pentru Turda.

În sensul celor prezentate, sper din tot sufletul ca în scurt timp să pot anunța o nouă investiție impresionantă la Turda, care s-ar putea dezvolta pe o suprafață de 12 ha.

Așa cum bine ați punctat în postare (conform și cu dictonul “nimeni și nimic nu este perfect in lumea asta”), există încă multe probleme cu care ne confruntăm noi, românii, chiar și în ceea ce privește producția de medicamente la nivelul țării noastre.

Aprecierile și apelul pe care l-ați lansat nu vor rămâne izolate, nereflectate. Doresc să ne vedem, să ne cunoaștem. Am certitudinea și convingerea că măcar o parte din problemele ridicate pot fi soluționate la masa rotundă prin argumente, susținere și viziune. Am această experiență până acum și de aceea sunt dispus să cooperăm, să punem cap la cap ceea ce știm face cel mai bine fiecare și, cu siguranță, împreună vom reuși să așternem lucrurile pe făgașul lor. Sunt încântat să văd oameni implicați, sunt încântat sa văd cum întâmplarea și hazardul ne-au pus față în față, ambii dornici de a face ca lucrurile să se întâmple. Cel puțin pentru mine este unul dintre principiile de bază după care îmi conduc activitatea. Cred ca sunteți în asentimentul meu, dacă ținem cont de realizările profesionale ale fiecăruia dintre noi.

Vă astept cu drag la Turda!”, i-a transmis primarul Matei celui care l-a catalogat, fără măcar să-l fii întâlnit vreodată, „primarul anului” și „cel mai bun prieten al meu”, cupă ce la Turda s-a anunțat o investiție de aproape 50 de milioane de euro pentru edificarea unei fabrici de medicamente a grupul german STADA, care va crea în jur de 400 de locuri de muncă.

Iată ce îi transmitea Dragoș Damian, primarului turdean, odată cu felicitările și aprecierile laudative:

Si pentru ca spun ca Primarul Cristian Matei, atragand o astfel de investitie, a devenit prietenul meu cel mai bun, il rog sa nu deschida inca sampania. Mai este mult de facut pentru ca Romania sa devina o forta in sectorul productiei de medicamente. Iata.

  1. Sefii din Bucuresti ai primarului nu iubesc fabricile de medicamente din tara. Au vrut sa inghete taxa clawback, care a fost dintotdeauna principalul impediment al investitiilor din sector. Nu au acceptat sa numeasca domeniul “industrie strategica” chiar daca am trecut printr-o pandemie din care am invatat unele lectii. Nu au fost de acord sa ia masuri de plafonare a costurilor la utilitati, desi preturile la medicamente sunt inghetate la minimumul european. Nu ofera facilitati fiscale pentru angajatii din domeniu sau pentru investitii de capital mai mici. Doar un exemplu pentru contrast, Ungaria a dat in ultimul an 200 de milioane de Euro la mai multe companii active in domeniul sanatatii pentru a creste rezilienta sistemului sanitar in fata crizelor.
  2. Pe ministrii sanatatii ii doare in cot de industria din tara, daca nu avem fabrici, importam, ce mare lucru? Sunt asa de rupti de realitate incat sta nefolosita o OUG, 98/2010, care permite identificarea, desemnarea si protejarea infrastructurilor critice, foarte utila pentru a sprijini dezvoltarea fabricilor de medicamente, vazute peste tot in lume drept unitati de importanta strategica.
  3. Boroboatele de guvernare continua. Se vorbeste despre “taxa de solidaritate”, in conditiile in care fabricile din tara platesc atat impozit pe profit cat si impozit pe cifra de afaceri (taxa clawback), industria fiind singurul domeniu industrial dublu impozitat. “Taxa de solidaritate” ar fi asadar a treia lovitura.

Parlamentul, la randu-i, nu are industria pe radar, dezbate la un proiect de lege privind “gestionarea deseurilor medicamentoase” care este si acesta rupt de realitate si, mai grav, rupt de legislatia europeana in domeniu. O reglementare pe genunchi, gen “hai sa mai luam niste bani de la astia”; nu e nici o mirare ca la astfel de legiferare, nimeni nu va mai dori sa investeasca in tara la nivel industrial.

Si nici nu am spus nimic despre problemele legate de deficitul de forta de munca, care sunt convins ca afecteaza si alte sectoare economice din Turda.

Asadar, Domnule Cristian Matei, o lista lunga de probleme pe care poate le adresam impreuna. Din pacate, fabricile de medicamente din Romania au lobby zero, in principal pentru ca pur si simplu nu au timp de asa ceva; asa ca, daca ne puteti ajuta, va multumim.

O ultima remarca. Romania exporta medicamente fabricate in tara de 350 milioane Euro anual. Ungaria, Cehia, Polonia, Croatia, sar de 2 miliarde Euro fiecare.”

 

Pe marginea aceluiași subiect:

Dragoș Damian CEO Terapia Cluj despre primarul Cristian Matei: „Nu-l cunosc, dar este cel mai bun prieten!”

48, 3 milioane de euro și 375 locuri de muncă într-o fabrică de medicamente de ultimă generație la Turda, a nemților de la STADA

Construcția fabricii de medicamente de la Turda începe în această primăvară. Vezi când e gata și câte locuri de muncă va crea!

STADA România anunță o investiție de 48,3 milioane euro într-o nouă fabrică, în Parcul Industrial și Logistic Arieș, Turda, județul Cluj

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh