23
Lun, Sep
42 New Articles

Anchetă
Typography

Thumbnail image

Așa cum știți deja, Consiliul local a revenit asupra deciziei de a desființa Colegiul Tehnic „Dr. I. Rațiu” la începutul anului școlar 2016-2017.

Dar jumătate din rău a fost făcut, ceea ce ne duce cu gândul la o conspirație și la posibilitatea tot mai mare ca zvonul ajuns la urechile noastre, despre care v-am informat într-unul din articolele anterioare referitoare la acest scandal, să fie adevărat. Vina este pasată, în acest moment, de la Consiliul local la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în timp ce adevăratul vinovat ar putea fi, de fapt, din afara acestor două entități.

Spălarea pe mâini

Încă de la începutul ședinței de repunere a Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu” pe lista unităților de învățământ din Turda care vor Thumbnail imageactiva în anul școlar 2016-2017, unii dintre aleșii locali au încercat să se spele pe mâini. Consilierul UDMR, profesor Adamosy Clara, a încercat să lase impresia că „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”: „Doresc să menționez cu voce tare faptul că, în această ședință, noi ridicăm mâna și votăm conform legii, așa cum am făcut-o și datat trecută când am adoptat Hotărârea de consiliu pentru desființarea Colegiului Tehnic Dr. I Rațiu. Și spun accentuat acest lucru pentru că datoria noastră este de a vota în urma avizului conform al Inspectoratului Școlar și greșeala care s-a făcut, s-a făcut din cauza Inspectoratului Școlar. Eu ieri, la ședința de comisie, am solicitat să fie prezent și un reprezentant al Inspectoratului, să vedem a cui este responsabilitatea pentru eroarea care s-a făcut și corectarea cărei erori cred că nouă ne aduce o satisfacție pentru că nici un cetățean al Turzii nu dorește să fie desființată o unitate de învățământ din Turda”, a spus cea care a fost unul dintre cei mai fervenți militanți pentru înființarea Liceului maghiar Josika Miklos, dar care nu a avut nicio problemă să voteze desființarea Colegiul tehnic „Dr. I. Rațiu”, cea mai veche școală românească de arte și meserii din Turda.

Președintele ședinței, Cristian Felezeu (P.N.L.) a avut aceeași opinie: „Mă alătur celor spuse de doamna consilier. Dintr-o comunicare greșită a Inspectoratului Școlar Județean, nu vreau să acuz pe nimeni, dar datele care ne-au fost prezentate comisiilor de specialitate, indicau faptul, și cifra de 235 de elevi, o cifră nereală. În urma discuțiilor avute cu conducerea unităților de învățământ, cu reprezentanții Consiliului de Administrație, s-au adus către Consiliul local cifrele reale și exacte. Inspectoratul Școlar Județean a transmis adresa respectivă dându-ne posibilitatea de a repara o eroare care a avut loc și, repet, o eroare pentru care cei care ne-au comunicat datele trebuie să-și asume responsabilitatea”, a spus acesta. O să îl contrazicem pe consilierul Felezeu, întrucât „datele” nu au fost prezentate niciunei comisii de specialitate, nefiind analizate înaintea ședinței care a desființat colegiul, faxul de la ISJ sosind cu doar 38 de minute înaintea începerii ședinței de plen. S-a forțat adoptarea unui proiect foarte important în pripă și s-a reușit, având în vedere majoritatea deținută de alianța PNL-UDMR.

 

„Nu avem nici o scuză!”

 

O părere total opusă și, de fapt, cea adevărată, a fost cea a consilierului PSD, profesor Dora Arion, cea care a luat atitudine și în 15 decembrie 2015, împotriva desființării instituției școlare: „Stimați colegi, știți, atunci când am votat am spus că noi, în postura noastră de consilieri locali, aveam obligația și să ne informăm și, mai ales, avem putere de veto, am subliniat lucrul acesta. Nu avem nici o scuză, nici o scuză, trebuia să ne informăm, să cunoaștem datele și, în cunoștință de cauză să votăm. Nu dacă inspectoratul ne trimite mâine că toată Turda se închide noi votăm că inspectoratul așa a hotărât! Nu!  Avem putere de veto. Asta este obligația noastră, să ne informăm și să votăm în sprijinul cetățenilor din acest oraș. Iar a închide o școală, mi s-a părut un sacrilegiu. Nu avem nici o scuză sau a încerca acum să ne punem cenușă în cap. Nu!”

Semne de întrebare a ridicat și consilierul independent Mariana Dobra, însă tardive și fără efect. Cititorii noștri merită să știe cine a votat inițial, în 15 decembrie 2016 pentru desființarea Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu” și cine sunt cei care s-au opus acestui abuz (cinste lor!).

 

Cine au votat desființarea și cine sunt cei ce s-au opus?

 

Să spunem așadar că au votat pentru desființare toți consilierii Partidului Național Liberal, ambii consilieri maghiari ai UDMR, consilierul PSD, Nicolae Roș, consilierul independent, Radu Panait, consilierul ALDE, Ovidiu Micu, consilierul independent, Nicolae Costișor. Un alt consilier ALDE, Rozalia Crișan, a absentat. S-au opus desființării Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu” consilierii Dora Arion (PSD), Dorel Corpodean (PPU), Dobra Marian (independent), Lucian Varo (independent) și s-a abținut Sorin Bichiș (independent) iar aceștia merită, cu această ocazie, câte o fotografie, pentru a-i cunoaște mai bine. Să menționăm că Dorel Corpodean se află la cea mai meritorie poziție avută din funcția de șef al Comisiei de Cultură-Învățământ.

Cea mai mare rușine ar trebui să fie resimțită de Nicolae Roș, fost elev al Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu”, care a fost de acord cu desființarea acestei unități școlare!

 

Poziția ISJ, după ce a provocat cel mai mare scandal din ultimii ani, la Turda

 

Tardiv, Inspectoratul Școlar Județean, ne-a mai trimis o adresă, de această dată semnată de Biroul de presă al instituției:

Organizăm răspunsul conform formulării întrebărilor dumneavoastră:Thumbnail image

 

Aspect I. Motivarea aspectelor privind modificarea rețelei școlare

Aspect II. Consultări publice privind principiile care stau la baza reorganizării rețelei școlare

Aspect III. Comunicarea cu autoritățile publice locale din Municipiul Turda

 

În adresa ISJ cu numărul 14883 din data de 15.12.2015 a Inspectoratului Școlar Județean Cluj către Consiliul Local Turda, ISJ Cluj a furnizat Consiliului Local Turda, spre informare, în vederea aprobării rețelei școlare pentru anul școlar 2016-2017, numărul de elevi aferent ciclului de învățământ liceu-zi, așa cum rezultă din formularea din adresa menționată, pe care o reluăm mai jos în italice:

Situația elevilor de liceu din Colegiile Tehnice este următoarea:  Colegiul ,,Emil Negruțiu”, Turda -323 de elevi, Colegiul Tehnic Turda - 497 de elevi, Colegiul ,,Dr. I. Rațiu” Turda - 235 de elevi.

Menționăm, de asemenea, că ISJ Cluj nu a avut în vedere la acest punct decât numărul elevilor de liceu de la aceste colegii tehnice, întrucât, așa cum se precizează în aceeași adresă,

La nivelul județului Cluj nu există niciun liceu tehnic care să aibă nivel gimnazial sau primar, datorită diferențelor de vârstă dintre elevi și a specificului abordării acestora în procesul instructiv-educativ.

acesta fiind, așa cum ISJ Cluj a anunțat public în urmă cu 3 ani, unul dintre principiile care stau la baza reformării rețelei școlare de la nivelul județului Cluj – inclusiv la Colegiul Tehnic ,,Dr. I. Rațiu” Turda nivelele gimnazial și primar fiind în lichidare din urmă cu 2 ani.

Astfel, consultările publice privind principiile care stau la baza reformării rețelei școlare au început în toamna lui 2012, printr-o serie de întâlniri cu factorii implicați în procesul educațional de la nivelul județului:

-          Întâlnire cu parlamentarii clujeni (19.10.2012)

-          Întâlnire cu directorii colegiilor tehnice și liceelor tehnologice (16.10.2012)

-          Întâlnire cu directorii liceelor teoretice (23.10.2012)

-          Întâlnire cu asociațiile de părinți (30.10.2012)

-          Întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri (08.11.2012)

-          Întâlnire cu reprezentanți ai Consiliului Județean al elevilor (20.11.2012).

Unul dintre principiile cu care au fost de acord toți factorii implicați a fost acela al afectării actului educațional de faptul că în același spațiu școlar se regăsesc elevi de ciclul primar și gimnazial și elevi de liceu, hotărându-se ca, pe cât posibil, acest lucru să fie evitat mai ales în cazul colegiilor și liceelor tehnice – o măsură susținută în același timp de principiul întăririi învățământului tehnic și profesional considerată la momentul acela și astăzi una dintre prioritățile dezvoltării învățământului clujean.

Tocmai de aceea, aceeași adresă a ISJ motivează propunerea de reorganizare a rețelei școlare de la nivelul municipiului Turda tocmai prin dorința de întărire a unităților școlare tehnice din Municipiul Turda și, de asemenea, pentru creșterea calității actului educațional.”

 

 

Ca o concluzie: Nu trebuie lăsată garda jos

 

Această adresă lasă, din păcate, să se înțeleagă că problema desființării Colegiului Tehnic ar putea să apară din nou, anul viitor, Thumbnail imageastfel că viitorul acestei instituții școlare depinde foarte mult de rezultatele alegerilor din această vară și toamnă. Însă multă lume crede că miza „afacerii” sunt clădirile și terenurile de mare valoare ale Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu”.

Se cuvine să lăudăm lupta dusă de Indrei Rațiu și angajații Centrului Rațiu pentru Democrație împotriva desființării Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu” o instituție care nu doar că poartă numele predecesorului familiei dar rățeștii au și donat niște terenuri pentru edificarea acestei instituții școlare.

Ca o concluzie, din cauza scăderii demografice ar trebui să fie găsite soluțiile cele mai bune printr-o consultare a tuturor factorilor implicați iar reorganizarea curriculară a învățământului turdean să fie făcută pe baze reale, documentat și bine cugetat.

 

Comments   

# Ana 2016-01-15 18:42
Interesant de stiut ar fi studiile sau pregatirile pe care le au cei care au votat pentru desfiintarea colegiului
Reply | Reply with quote | Quote
# Tamas Liana 2016-01-15 19:53
Buna seara
Ma vad obligata sa fac unele completari la cele scrise de dumneavoastra in acest articol. Intre consilierii care au votat pro sau contra in 15 decembrie 2015 mai sunt doi absolventi ai Colegiului Tehnic"Dr.I.Ratiu", respectiv Florin Bugnar(PNL) si Lucian Varo(Independent). In acest fel comentariile dumneavoastra ar putea fi corecte si complete.
Multumesc
Liana Tamas, profesor colegiul Tehnic "Dr.I.Ratiu" Turda
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh