28
Joi, Mar
20 New Articles

Categorii Articole

Grid List

CAA - Protejați contoarele împotriva înghețului!

Visit Turda

Înscrieri la baschet!

Dave-Wedding Studio

Alin Pop Photography

Înscrieri la BOX

box turda bordi

Video CAA

ȘI ALTELE

Grid List

Anchetă
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Municipiul Turda, prin primar Tudor Ștefănie, este angrenată în mai multe procese în instanță, unele dintre acestea aducând  după ele nu doar sume mari de bani plătite netransparent unor avocați sau chiar case de avocatură (din banul public) dar chiar și miliarde care ar trebui achitate unor entități, ca urmare a deciziilor proaste luate de primarul în exercițiu: putem vorbi aici de procese cu STP, de procesul cu Curtea de Conturi sau cu alte astfel de instituții, inclusiv cel cu  Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri naționale din România (C.N.A.D.R.), pierdut definitiv în aceste zile la Curtea de Apel Cluj. Rezultatul: aproape 7 miliarde de lei vechi trebuie plătiți acesteia, pe lângă faptul că rămânem cu drumurile stricate și avem un pod extrem de scump de reabilitat, la ieșirea din Turda spre Alba Iulia. Toate aceste fapte, decizii greșite ale celui care a condus executivul turdean în ultimii 12 ani, se adună acum și ne aduc în situația de a avea un buget care nu cuprinde bani suficienți pentru asfaltări sau alte investiții pe care turdenii și le-ar dori.

 

Decizie irevocabilă a instanței

Instanța de judecată a decis că Municipiul Turda nu are dreptate în disputa cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri naționale din România (C.N.A.D.R.). Este o decizie irevocabilă a instanței care a judecat recursul într-un dosar ce durează din 2013.

Primarul turdean Tudor Ștefănie a refuzat să preia de la C.N.A.D.R. trei sectoare de drumuri motivând că starea acestora nu este la fel cum era când Municipiul Turda le-a predat către C.N.A.D.R., ci mult mai rea. Să menționăm că pe unele dintre aceste porțiuni s-a intervenit inclusiv în cadrul Proiectului de reabilitare rețele de apă și canalizare, în valoare de câteva zeci de milioane de euro, iar readucerea străzilor la starea inițială nu a fost făcută așa cum și-ar fi dorit-o edilul turdean.

 

Cum s-a ajuns aici?

Istoricul situației ne duce înapoi în timp în timpul mandatului politic precedent acestuia, adică în anul 2011, când, Consiliul local Thumbnail imageguvernat de majoritatea PD-L – UDMR a aprobat, prin HCL nr. 68 din 02.05.2011, ”transmiterea unor sectoare de drumuri naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 şi anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului local al municipiului Turda, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA”. Așa cum era de așteptat și cum am mai semnalat în nenumărate rânduri, pe site-ul Primăriei Turda nu apar anexele și celelalte documente ce însoțesc îndeobște o Hotărâre de Consiliu local. Mai ales când sunt HCL-uri cu conținut sensibil pentru cei care conduc, vremelnic, această instituție. Așa se întâmplă și în cazul HCL nr. 68/2011, astfel că nu putem preciza exact sectoarele de drum în discuție.

Motivul pentru care Ștefănie și ai lui au transmis aceste drumuri către CNADR au fost, probabil, promisiunile primite din partea partidului său, aflat la guvernare, bazându-se pe bunele relații existente între el și, respectiv, Emil Boc și Elena Udrea.

Trei luni mai târziu, același consiliu local revine, prin Hotărârea Consiliului local nr. 148 din 18.08.2011, prin care revocă transmiterea respectivelor sectoare de drum, operată în urma HCL 68/2011.

De aici încolo începe o întreagă tevatură, legată de luarea în administrare a acelor sectoare de drumuri, de către Municipiul Turda, refuzată în repetate rânduri de administrația locală condusă de Tudor Ștefănie.

 

Pase în doi, cu schimb de locuri

După un schimb consistent de documente, s-a ajuns la proces în instanță, proces deschis de C.N.A.D.R. la data de 26 iulie 2012, în dosarul cu numărul 4832/328/2012. Patru luni mai târziu, instanța de la Judecătoria Turda admite excepţia necompetenţei sale materiale și declină cauza către Tribunalul Cluj.

În iulie 2013, instanța Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, dă următoarea soluție, prin Hotărârea nr.  11622/2013  09.07.2013, care îngrijorează noul Consiliu local Turda, instaurat în iunie 2012: „Admite acţiunea precizată. Obligă pârâta (N. R. - Municipiul Turda) să procedeze la încheierea protocolului de predare-primire a sectoarelor de drum de interes naţional DN 1 km 444+650 - 446+111, DN 1 km 447+120 - 450+000, DN 15 km 0+000 - 2+300, DN 75 km 160+870 - 161+270 din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. S.A. în administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda. Obligă pârâta la plata sumei de 691.845,15 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 iulie 2013.”

 

Bani către avocați

În sfârșit, executivul conștientizează că e „groasă” iar vremea când PD-L făcea ce dorea, la toate nivelurile, a trecut. Juriștii din Primăria Turda sunt considerați insuficienți și prea slab pregătiți pentru ca apărarea primarului să se bazeze doar pe aceștia. Așa că, primarul Tudor Ștefănie solicită Consiliului local să aprobe achiziţionarea de servicii de consultanţă şi reprezentare a intereselor Consiliului Local Turda în dosarul nr. 4832/328/2012. Cu precizarea, bineînțeles, că toate „cheltuielile legate de aceste servicii se vor suporta din bugetul local”. Este vorba de Hotărârea Consiliului Local nr. 105 din data de 26.05.2015.

De unde de altundeva? Că doar turdenii au luat decizia de a nu prelua drumurile de la CNADR, așa că tot ei trebuie să plătească!

 

Pe ascuns

Nu știm câți bani s-au cheltuit în acest caz, întrucât lipsa proverbială de transparență a Primăriei Turda s-a manifestat și în acest domeniu. Când am întrebat despre banii plătiți din bugetul local avocaților angajați să apere în instanță Municipiul Turda (pe primarul Ștefănie sau/și Consiliul local), mi s-a răspuns oficial: „Raportat la solicitarea privind furnizarea unor informații referitoare la avocații sau casele de avocatură care au avut calitatea de apărători ai intereselor primarului, respectiv a consiliului local al municipiului Turda, natura proceselor intentate, onorariile percepute, fac obiectul unor acte intuitu personae, care au putere de lege între părțile contractante. Având în vedere prevederile art. 12 alin (1) lit. c și d, din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public, care stipulează în mod imperativ faptul că sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor informațiile referitoare la:  c) activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale, potrivit legii; d) informațiile cu privire la datele personale (…), suntem în imposibilitatea de a vă furniza datele solicitate. Mai mult decât atât, contractele încheiate conțin, în mod expres, clauze de confidențialitate care interzic aducerea la cunoștința terților a prevederilor contractuale”, se arată în documentul semnat de primarul Tudor Ștefănie, secretarul municipiului, Paula Letiția Mic, și director economic, Daniela Ani Adace.

Repet, am mai făcut-o și cu alte ocazii, acest răspuns înseamnă că tu, cetățeanule, nu ai dreptul să știi ce sume din banul public ajung în buzunarele unor avocați, pentru a repara greșelile făcute de cei pe care i-ai ales! Punct.

 

Putem spune că primarul Tudor Ștefănie i-a sfidat pe cei de la C.N.A.D.R., dovedind că nu a făcut toate aceste demersuri din Thumbnail imagegreșeală ci cu intenție. Lucru ce poate fi dovedit prin faptul că, la dispoziția acestuia, s-au montat indicatoare nemaivăzute nicăieri în lume, pe sectoarele de drum aflate în disputa din instanță,  pe care scrie cu litere de-o șchioapă: „Sector de drum în administrarea Ministerului transporturilor S.C. C.N.A.D.R. S.A.” Așa și era, doar că, la final, tot cetățenii, din bugetul lor local, plătesc nota.

Acele panouri nu au fost îndepărtate nici după decizia irevocabilă  a instanței, așa cum se vede din imagini: am pozat unul dintre ele aflat chiar în fața Cofetăriei Dana, locul prin care trec mii de mașini pe zi.

 

Poduri pe bani mulți

Am ajuns așadar în momentul în care ar trebui ca, în urma deciziei irevocabile a instanței, la punctul în care Municipiul Turda este obligat să preia acele sectoare de drum național în administrare și să plătim acei bani  stabiliți de instanța de fond. Nu este exclus ca instanța de la recurs să mai adauge niște sume pentru toată această perioadă în care cele două părți s-au judecat, dar CNADR a administrat, cu bani, nu puțini, aceste sectoare de drum. Se pune întrebarea, știind că anul trecut s-a reabilitat complet un pod de pe strada Alba Iulia, de către CNADR: dacă ne vor cere să plătim tot noi, Municipiul Turda, și acele lucrări? Unde mai pui că acum, evident, responsabilitatea pentru un alt pod, cel de peste râul Arieș, la ieșirea spre Alba Iulia, trebuie reabilitat de urgență. Acolo există pericolul ca, din moment în moment, porțiunea cu trotuarul și balustrada, adică zona pietonală, să se desprindă și să cadă în râu de la peste 8-10 metri! E greu să te gândești cât costă acel pod, unde mai pui că în bugetul acestui an nu s-a prevăzut nici un leu pentru acel pod.

 

Să învățăm din greșeli

Dar, din păcate, se pare că în executivul turdean, lucrurile au scăpat de sub control. Pe ordinea de zi a ședinței de joi, 25 februarie 2016, se află la punctul 2.5., un „PROIECT DE HOTĂRÂRE privind retransmiterea unor sectoare de drumuri naţionale din administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania SA”.

Se pare că nu s-a învățat lecția, sau cineva încearcă alte tertipuri care, desigur, vor accentua paguba suferită de Municipiul Turda, adică de cetățenii acestuia, pentru că de banii lor vorbim.

 

Cine plătește?

Aceasta este întrebarea pe care și-o pun toți turdenii. Ce poate fi mai clar, ca răspuns, decât art. 21 in Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: (1) Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

(2) În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.

(3) Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, sau un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale respective, în justiţie.

(4) Unitatea administrativ-teritorială are dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanţei de judecată, inclusiv în situaţia în care reprezentarea în justiţie este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean.

(5) Despăgubirile primite de unităţile administrativ-teritoriale în urma hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale. Despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată şi rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local”.

Ca urmare, singura modalitate prin care un primar ales sau consilierii locali pot fi sancționați de către cetățeni pentru fapte pe care ei consideră că au adus atingere vieții sau bunurilor lor este votul. Din patru în patru ani. Anul acesta, pe 5 iunie, este un astfel de moment.

 

 

Pin It

Comments   

# Deceanu 2016-02-21 19:52
Din păcate trăim într-un stat în care puterea se află deasupra legii. Și după modelul adoptat și de către primarul Turzii o să refuze să plătească indiferent de hotărârile judecătorești. Și culmea e că și executorii judecătorești sunt legați de mâni. De frică, desigur! Așa că își va face de cap în continuare ca și cum ar fi pe moșia proprie. Și, din păcate, este pe moșia proprie pentru că îi dăm voie noi.
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh