24
Mie, Iul
32 New Articles

Anchetă
Typography

Emanuel Ungureanu, deputat USR și  vicepreședinte a Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților (în stânga fotografiei), a lansat o interpelare adresată Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, având ca obiect „Situația consultațiilor și a emanuel ungureanu optinisintervențiilor chirurgicale oftalmologice efectuate ilegal de către un medic la Spitalul CFR din Cluj-Napoca”. În textul interpelării, deputatul USR arată că doi pacienți consultați de un anumit medic la cabinetul din Câmpia-Turzii și cel din Târgu Lăpuș, si-au transmis că doamna doctor ar fi pretins în fața pacienților, că ar fi medic specialist oftalmolog cu mulți ani înainte de a avea această calificare, ceea ce înseamnă că ea a practicat această meserie fără să fie calificată. „Suntem în fața unei situații incredibile, doamna ministru, un medic care nu a practicat niciodată medicina de familie, ar fi pretins în mod fals, în ultimii 10 ani că este medic oftalmolog doar pentru a direcționa de la cabinetele private deținute împreună cu soțul acesteia pacienții către Spitalul CFR”, a atras atenția Ungureanu în interpelarea sa.

Dar iată, în cele ce urmează, întreaga interpelare formulată de deputatul USR, document public, aflat pe site-ul Camerei Deputaților:

Doamna ministru, zilele trecute am vizitat Spitalul CFR din Cluj-Napoca pentru a evalua nevoia de finanțare a acestui spital aflat în ruină. Specific faptul că, în această unitate sanitară sunt tratați mii de pacienți anual.

În timpul vizitei am fost abordat spontan de câțiva pacienți care erau internați pe secția de Oftalmologie și care mi-au relatat modul inuman în care au fost tratați în sala de operație de un medic specialist oftalmolog pe nume Crina Melania Nistor.

Unul dintre aparținători mi-a povestit despre bunica lui care ar fi fost lovită peste cap de către această doamnă doctor, care operează în mod curent, în aceeași sală, împreună cu oftalmologul Marius Cristian Nistor, soțul ei.

Motivul acestui gest incalificabil de brutalitate ar fi fost acela că doamna Nistor a sesizat o mișcare a bolnavei în timpul procedurii schimbării de cristalin efectuate de către soțul său.

Din informațiile pe care le dețin doamna Crina Melania Nistor nu are dreptul să opereze sau să facă consultații oftalmologice în Spitalul CFR deoarece nu are un contract semnat cu această unitate sanitară.

Din discuțiile pe care le-am avut ulterior cu alți pacienți care pretind că au văzut-o în sală pe doamna doctor Nistor operând ca prima sau a doua mână, alături de soțul său, se ridică suspiciunea că acest medic ar fi operat sau ar fi consultat în calitatea falsă de medic specialist oftalmolog, cu mulți ani în urmă și înainte ca aceasta să intre în programul de rezidențiat în oftalmologie.

Doi pacienți consultați de Crina Nistor la cabinetul din Câmpia-Turzii și cel din Târgu Lăpuș, susțin că doamna doctor ar fi pretins în fața pacienților, că ar fi medic specialist oftalmolog cu mulți ani înainte de a avea această calificare, ceea ce înseamnă că ea a practicat această meserie fără să fie calificată.

Mai mult decât atât, nu este clar dacă doamna doctor ar fi practicat vreodată medicina de familie, prima specializare a doamnei doctor.

Nu am găsit informații care să indice dacă și unde a practicat Crina Nistor specialitatea medicină de familie.

Suntem în fața unei situații incredibile, doamna ministru, un medic care nu a practicat niciodată medicina de familie, ar fi pretins în mod fals, în ultimii 10 ani că este medic oftalmolog doar pentru a direcționa de la cabinetele private deținute împreună cu soțul acesteia pacienții către Spitalul CFR.

Acolo, ulterior, îi opera, în mod ilegal, ca mâna întâi sau a doua, împreună cu soțul ei, medic oftalmolog calificat și autorizat să efectueze intervenții chirurgicale oftalmologice pe secția Oftalmologie a Spitalului CFR.

Un alt pacient mi-a vorbit, doamna ministru, despre relația bolnavă dintre Clinica Optinis și Spitalul CFR.

Specific faptul că, această clinică privată deținută de familia Nistor este situată vis a vis de Spitalul CFR din Cluj-Napoca.

În cabinetul din spital, soții Nistor au plasat la vedere, ca reclamă, fluturași informativi despre serviciile clinicii Optinis, administrată de cei doi.

Pacienții se plâng că plătesc sume foarte mari, până la 700 de lei pentru fire de sutură, la clinica privată a familiei Nistor și apoi procedura se efectuează la clinica de stat, pe modelul patentat de Lucan.

Aceeași bolnavi se declară nemulțumiți de sumele uriașe plătite pe un cristalin, la privat, în condițiile în care, intervenția chirurgicală se efectuează tot la stat.

Mai mult decât atât, în timpul în care pacienții figurează ca internați la Spitalul CFR, pe secția de Oftalmologie, pe baza unui bilet de trimitere, aceștia sunt îndrumați să efectueze investigații suplimentare, gen, tomograf spectral de retină la clinica privată a familiei Nistor, Optinis.

Vă rog să trimiteți în regim de urgență, doamna ministru, Corpul de Control al Ministerului Sănătății și reprezentații Casei Naționale de Asigurări pentru a verifica relația suspectă dintre Clinica privată Optinis și secția Spitalului CFR din ultimii 10 ani.

Vă rog să verificați dacă, în ultimii IO ani, doamna Crina Melania Nistor a consultat sau operat în mod ilegal pacienți cu diferite afecțiuni ale ochiului, însușindu-și în mod fals titlul de medic specialist oftalmolog, până în luna octombrie a anului 2018 când a primit dreptul acesta.

Vă rog să verificați dacă doamna doctor Nistor ar pretins că are calitatea de medic oftalmolog, până în luna octombrie 2018, în interacțiunile cu pacienții, la Spitalul CFR sau la clinicile private deținute de familia Nistor în: Câmpia-Turzii, Târgu- Lăpuș sau Clinica Optinis

Vă rog să verificați protocoalele operatorii și să determinați dacă prezența doamnei doctor a fost consemnată în foile de observație și dacă Crina Nistor și-a luat examenele de specialitate în condițiile stabilite de lege”, se arată în interpelarea semnată de Emanuel Ungureanu, deputat USR vicepreședintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

Sigur că, până la finalizarea cercetărilor pe care Ministrul Sănătății le va demara cu siguranță, persoanele acuzate de deputat în această interpelare beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care și titlul materialului nostru se finalizează cu semnul întrebăr

 

Sursa foto: Optinis.ro

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh